Strada Plantelor nr. 9, locul unde Eminescu a devenit nemuritor

Am străbătut-o de la capătul opus, dinspre Popa Nan. Ajunsă la capătul dinspre Mântuleasa, numărul 2 mi s-a arătat sub forma unei cârciumi noi, fără nici o plăcuță memorială. Am cercetat cu privirea fiecare parte a zidului, a gardului, i-am dat roată, ajungând pe cealaltă stradă, însă clădirea ce lua forma rotundă a străzii nu avea nici un alt semn în afara numelui cârciumii. Mi-am zis, amărâtă, că timpul și oamenii sunt necruțători și netrebnici, mai ales. Nu am avut nici o îndoială că nu am ajuns unde trebuia. Eram sigură: strada Plantelor, numărul 2, locul unde a fost sanatoriul Caritatea și unde a murit Mihai Eminescu. Nu am avut nici o îndoială pentru că oamenii șterg trecutul cu buldozerul și râd.

M-am înșelat, însă: adresa nu era bună. Fotografia pe care o văzusem eu cu plăcuța în memoria lui Eminescu nu era la numărul 2 ci la 9. Așa că a doua zi am refăcut drumul. Am mers cu bicicleta pe o stradă ce părea că încă mai doarme, la ora 10, doar câteva mașini arătând că timpul nu stă în loc aici. Și noul sediu al  unei case de avocatură, o casă interbelică refăcută, sau sediul unei ambasade. În spatele unui oblon pe jumătate deschis, o mână bătrână uda busuiocul din ghiveci,cu un ibric din inox.

 Se uită la mine, alb, fără viață,  casele retrocedate, refăcute, dar parcă în mare grabă, fără atenție la detalii - cum e clădirea albă, unde tot, tot e în aceeași nuanță - alb - arcade, grinzi, ornamente....

Parcă mai cu viață sunt casele ce stau să cadă, cum e cea pe care e un anunț „de vânzare”. Îți poți imagina povești, măcar. În fața casei albe, aseptice aproape, ce să-ți imaginezi?

Două plăcuțe pe aceeași casă, la numărul 50, anunță că aici a trăit pictorița Rodica Maniu și tot aici a trăit, timp de două decenii, fratele său, poetul Adrian Maniu. Rodica Maniu se va căsători cu pictorul Samuel Mutzner si se spune că acesta a semnat multe lucrări ale acesteia cu numele său, având o cotă mai mare.

Ceva mai încolo, tot pe o casă cu haină nouă, o altă plăcuță: „În acest imobil s-a născut academicianul Sorin Stati, filolog de renume internațional”...

Casa în stil brâncovenesc îmi zâmbește din spatele cablurilor negre ce-i acoperă zidurile scorojite și sunt tentată să intru pe poartă și să urc în cerdacul ce pare părăsit sau poate doar ignorat. Dintr-un balcon al unei alte case râd la mine sau de mine două buchete cu flori artificiale - unul roșu și unul alb, întruchipare a kitchului și a prostului gust al noilor proprietari.

Iedera acoperă calcanul unei case și a năpădit-o pe cea de la numărul 4, iar vizavi de aceasta, la număr impar, a cucerit mijlocul casei impunătoare, de parcă ar apăra intrarea.

Iar la numărul 9.... la numărul 9 văd o placă de marmură de vreo 80 de centrimetri pătrați sau poate chiar mai bine. „În acest loc s-a aflat sanatoriul Caritatea unde a încetat din viață pe 16 iunie 1889 marele poet român Mihai Eminescu.” Sunt, așadar, în fața fostului sanatoriu Caritatea, dărâmat, aici ridicându-se actuala clădire de un etaj. Mai sunt și în fața unei dileme - 15 sau 16? După atâta timp chiar nu mai are cine răspunde....
Trec vizavi, pe trotuar, și privesc casa cu un etaj. Privesc locul. Gândesc: sunt în locul unde Eminescu a închis ochii. Mă gândesc la Didi - Amita Bhose. Și simt multă pace. Mă uit apoi la blocul din spatele meu și mă întreb cum e oare să locuiești vizavi de ultima respirație a omului Eminescu.

Ies apoi în Mântuleasa și, pedalând, încerc să rămân totuși în fața casei de la numărul 9.

 Notă: Nici o fotografie și nici un fragment de text nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.