Un sfert de oră în Parcul Cazzavillan

De regulă îl traversez şi primul lucru pe care-l verific e prezenţa gardianului, la intrare. Asta înseamnă că băncile, toboganul, brăduţii vor fi şi mâine în acelaşi loc. E o garanţie poate prea măruntă a siguranţei în lumea asta nebună în care trăim, dar pentru mine, şi n-aş putea explica deloc de ce, Parcul Cazzavillan este o mică oază, în ciuda gălăgiei copiilor care se dau pe tobogane, a zumzetului continuu care se ridică dinspre băncile ocupate de mame sau bunice. De fapt, fac parte din atmosferă, chiar dacă trotineta pare anacronică pentru acest parc de început de secol XIX.


Reconstruit din temelii, parcul poartă numele celui care a fondat, în 1884, ziarul "Universul" - Luigi Cazzavillan, corespondent de război ajuns pe meleagurile noastre în 1887, unde s-a şi stabilit. În manieră italiană, cu trasee geometrice şi alei circulare, parcul are, în mijloc, Fântâna Luigi Cazzavillan ( cu bustul ziaristului ), construită de sculptorul Filip Marin, principalul loc de atracţie al celor mici care încearcă să umple sticle cu apă de la gura peştilor care, impasibili, privesc spectacolul zilei, dăruind firicelul de apă. Ce înseamnă pentru ei şi îngerii care străjuiesc bustul ziaristului un sfert de oră? O secundă, poate. Ce înseamnă pentru cei din parc un sfert de oră?

Iată, în imagini (realizate şi postate şi iunie)


Timpul nu trece la fel pentru toţi

Îmbrăţişare

Joacă.





Socializare.







Plimbare.



Primul drum e mai greu.








În căutarea cârtiţelor.








Împărţirea responsabilităţilor.






Luminând trecutul.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.