Bucharest City Tour de 1 mai

De imaginat nu mi-am imaginat că va fi ca afară. Adică să stau civilizat la o coadă ca să intru gratuit la muzeu. Că afară așa e în unele zile și nu se sfiește nimeni să se bucure de dar. Mi-am imaginat că va fi o coadă necivilizată, cu strigăte și călcări în picioare, ca la Ziua Internațională a Cărții sau ca la aghiazmă. Am avut parte însă de o coadă civilizată, spre surprinderea mea, dar de o lipsă de organizare spre indolență, coroborată cu nesimțirea celor ce deja urcaseră în autobuzul supraetajat li care doreau să-și petreacă ziua de 1 mai în autobuz.
Erau tineri, perechi, grupuri de tineri, câte o pensionară singură, aranjată, cupluri în vârstă, îmbrăcate frumos, de sărbătoare. O tânără însărcinată, părinți cu copii, un grup de tineri surdomuți. Eu și prietena mea din copilărie. Ideea a fost a mea. M-am gândit că ar fi fain Bucureștiul din autobuzul supraetajat, în primăvară. Am încercat să-l luăm de la Arcul de Triumf, dar a trecut prin stație ca prin brânză. Ei, nu-i nimic, mergem la Muzeul Satului. Acolo nu am putut urca fiindcă au coborât 2 persoane și au urcat vreo cinci. Ne-am prins că ar fi cazul să mergem la capăt de linie, la Casa Presei. Ei, bine, acolo am dat de coadă. Ei, hai că nu e  așa mare, hai că a venit primul autobuz - plin ochi - din care au coborât trei persoane și au urcat trei. Atunci am început să avem îndoieli în ceea ce privește bunul simț al celor din autobuz și buna organizare a celor de la RATB și a Primăriei București. Să rămânem, să nu rămânem, aceasta era întrebarea tuturor.
Unii au plecat, alții au venit, coada a rămas cam aceeași, ca lungime, păcălindu-i pe cei nou veniți, numai autobuzul nu a mai venit. O juma de oră. O oră. O oră și un sfert. A venit televiziunea, o dată cu autobuzul, a venit și scandalul. După o oră și trei sferturi de vorbă și făcut haz de necaz, ca mai toți de acolo, am urcat și noi în autobuz. Și am urcat, și am urcat, s-au ocupat scaunele, și ne-am făcut și ca sardelele, pe culoarul îngust. Până la Unirii când au mai coborât câțiva.


- Păi cum să nu mai oprească, data trecută a oprit! a făcut scandal o țață, în spatele meu.
- Aha, deci ăsta e al doilea tur, nu?zice cineva, în spatele meu.
- Păi știți cât am așteptat ca să urc? O oră jumate!
Logică de țopârlani. Aștepți o oră jumate mergi tot pe atâta, pe puțin, să scoți pârleala.

Bucureștiul însă e frumos. De sus, de la câțiva metri buni de sol. Cum am stat în picioare până pe la Romană, pe drumul de întoarcere, am avut parte de o priveliște chiar faină. Și cum era 18,30 s-au deșteptat și organizatorii și au hotârât că toată lumea coboară la Casa Presei ca să poată urca și cei de la coadă. E posibil însă ca până la anul să uite.