Din viață în istoria literaturii

Cu două ore înainte de a-mi lua rămas bun de la zilele petrecute aici, în care am căutat o mică urmă a domniei sale și nu am găsit-o nicăieri, am deschis Dicționarul General al Literaturii Române, literele A/B, care s-a aflat în tot acest timp sub privirea mea - imaginea de mai jos fiind ceea ce vedeam eu de la deskul meu. În adâncul sufletului meu știam că locul dânsei e acolo, în Dicționar, și totuși am căutat fără speranță numele său.
- Ți s-au umplut colțurile ochilor de lacrimi, mi-a zis muzeografa care era de serviciu.
Ea nu a văzut și că mi s-a zburlit părul pe brațe.

În dreapta - Dictionarul Național al Literaturii Române, în care, la litera B, se află Amita Bhose - Didi. Cam la trei sferturi, în stânga, privirea te duce, nestingherită de vreo ușă, până la locul dedicat lui Eminescu - se zărește fotografia lui pe perete, în mijlocul încăperii, pe vitrinele expoziționale fiind și manuscrisul Gramaticii sanscrite mici a lui Franz Bopp pe care Eminescu o traducea din sanscrită. Pe deskul din stânga se află tomurile grena cu manuscrisele lui Eminescu, editate de Editura Academiei.
Toate întâlnirile au un rost. Cu siguranță că și a mea cu Muzeul Național al Literaturii Române. Cu și mai multă forță voi merge mai departe, adunând Cununi de stele.

De veți trece pragul Muzeului o să vă rog să mângâiați și voi, cu privirea, aceste comori - Eminescu, Eminescu, Eminescu (prin ochii lui Didi - sora mai mare a lui).