Mulțumesc

 

- Ia-mi te rog ochelarii și pune-mi-i în geantă. Nu vreau să se spargă.

Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la Didi - Amita Bhose. Era în spital, urma să intre în operație a doua zi... În timp am înțeles metaforic aceste ultime cuvinte ale lui Didi - Ai grijă ca tot ce am lăsat în urma mea să nu se piardă, să nu dispară.

Jumătate din viața dânsei, dedicată culturii și poporului român.

În ianuarie 2009 înființam editura Cununi de stele - cu nume din Eminescu, Luceafărul - în mod special pentru a publica opera lui Didi. Personal și mai ales ca popor îi eram datori. Dacă nu aș fi publicat opera lui Didi ar fi însemnat că jumătate din viața sa a fost trăită degeaba. Așa că am pornit la drum - lucrasem în presă, lucrasem și la o editură - trăgând aer în piept, spunându-mi că o să învăț ce nu știu. Am pornit la drum cu banii familiei mele, am continuat mulți ani cu banii familiei mele, acum tot ce câștig se duce în plata tipografiei, impozite. Rotesc banii și-i drămuiesc, trăgând după mine niște datorii la tipografie pe care uneori mi-e și jenă să spun că sunt nevoită să le amân. Am învățat neînvățatul - să fac o factură, aviz, să negociez un contract sau să spun „nu”. Am învățat să fiu o editură, eu, de una singură. În afară de prietena mea Violeta de la tipografie care mă ajută cu tehnoredactarea și introducerea corecturilor, în afară de un om drag care face copertele-steluțe mai mult de drag decât din câștig financiar, în afară de serviciul contabilitate - care și el trebuie plătit - eu fac singură tot ce se întâmplă la editură. De la cules textele, la redactare, corectură, îngrijire a ediției, urmărire în tipografie, luat cărțile din tipografie, dus la depozite, librării, participare la târguri, promovare - atâta cât pot, lansări, evenimente, facturi, avize, bancă. Nu am contabilizat vreodată timpul lucrat pentru editură, doar pe cel de participare la târguri, evenimente. Din 13 ani - un an întreg, 365 de zile am fost cu coșulețul în mână, împărțind înțelepciune gratis, spunând povestea lui Didi, vânzând cărți la stand. Am cărat cărțile în mașină, m-am dus la Alba Iulia, Deva, Brăila, Târgu Mureș, Timișoara, Galați, Slobozia, tîrgurile din București nu mai spun. Eu cu mașinuța mea. Le-am descărcat, mi-am amenajat standul, am stat câte 10 ore în picioare, zâmbind, povestind. Nu am fost obosită o clipă, nu m-am simțit obosită. Mi-am desfăcut standul, am lăsat curat în urmă, am cărat cărțile înapoi în mașină și m-am întors acasă. Și am luat-o de la capăt cu o nouă carte.

Acești aproape 13 ani au fost cei mai grei - financiar - dar cei mai frumoși, rodnici ani ai mei pe plan profesional. Aveam aproape 45 de ani când am fondat editura Cununi de stele.

Am izbutit ca în acești 13 ani Didi să-și găsească locul meritat:

- O expoziție permanentă la Muzeul Național al Literaturii Române.

- Dicționarul General al Scriitorilor Români, editura Academiei.

- În bibliotecile județene, municipale, ale oamenilor.

- Și nu în ultimul rând - în inimile oamenilor.

Luni a ieșit de la tipar a 35-a carte semnată de Didi - Amita Bhose. În total am reușit să tipăresc 77 de titluri - aici includ și reeditările, al 77-lea e în lucru.

Câteva titluri au fost tipărite cu sprijin parțial al unor oameni de bine - pe unii nu i-am văzut niciodată - sau al ambasadei Indiei la București. Cineva spunea - „Asta înseamnă că ești pe plus.” Nu ai cum să explici că nu ești pe plus, pentru că tu mai ai datorii la tipografie, ai impozite, contabilitate, benzină, telefon de platit iar cărțile sponsorizate s-au vândut în număr mic, pentru că din ce ai observat, fiecare carte are timpul ei, unele încep să se vândă după doi ani iar altele aproape deloc. Iar cărțile-steluțe au un preț mai mult decât de bun simț, pentru că eu neplătindu-mă pe mine pentru ceea ce fac am calculat doar rabatul librăriilor, tva-ul, prețul de tipar al cărții. La o carte vândută rămân, de regulă, cu 1-5 lei, deși o să vi se pare ciudat. Dacă vând o carte cu 12 lei din care o mare parte se duce la librărie ca rabat - sunt lanțuri de librării care au aproape 50% rabat - și la tipografie, vă puteți imagina cu ce rămân sau cât ar trebui să vând.

Am mulțumit poate uneori mai mult decât ar fi trebuit pentru 50 de lei primiți ca sponsorizare și au fost cazuri când oamenii nu și-au luat cărțile ce li se cuveneau din contract dar și situații când, din cauza acestor prea multe mulțumiri ale mele sau disponibilitate mi-am luat-o peste nas. De aceea am și decis să nu mai tipăresc cărți cu sponsorizări, mai ales particulare. Asigur însă pe toată lumea că apreciez cum se cuvine toate gesturile de sprijin, de prietenie, de solidaritate. Nu generalizez. Mi-am făcut prieteni în toată țară și sunt bucuroasă să-i revăd, îi recunosc pe oamenii care, mieroși, îți dau la gioale sau îți doresc răul doar așa, ca să moară capra vecinilor. Cine dorește să susțină Cununi de stele e bine venit, orice carte cumpărată - mai ales de la librăriile Agir, Mihai Eminescu - București, Sabin Opreanu din Băile Herculane (toate au site-uri și vând și online) - înseamnă sprijin și dragoste.

Sunt aproape 13 ani de femeia-editură. Și în acești aproape 13 ani mi-am dat seama, în urma unor evenimente recente, că am mulțumit în fiecare zi lui Didi pentru viața frumoasă pe care mi-a prilejuit-o, că am mulțumit oamenilor pentru că o poartă în inima lor.

Dar că niciodată nu mi-am mulțumit mie însămi. E ceea ce fac acum. Cu mândrie și cu capul sus.