Peștii mari mănâncă peștii mici

 

României se aplică din plin proverbul „Peștii mari mănâncă peștii mici”. 

 

- Vezi, stai ca prostul la semafor și-ți intră toți în față în spirit creștin, îi zice o doamnă partenerului.

Tot în România funcționează perfect proverbul „Haina îl face pe om”. Dacă indienii au o cugetare – „Haina curată e bună chiar dacă e ruptă”, noi ținem cont de aparențe și respectăm funcția, nu omul. Iată un exemplu concret, deși sunt sigură că și voi aveți o mulțime. Vecina mea de bloc m-a văzut cândva la un târg de carte. Ca de obicei, eram la stand și din câte se vedea cu ochiul liber, eram pe post de vânzătoare. S-a uitat la mine, m-a salutat în scârbă și a trecut mai departe. O vreme nici nu am meritat privirea ei. Până când a aflat.

- Buna ziua, doamnă! Cum, aveți o editură și eu nu știu nimic?

Zâmbea cu gura până la urechi și mai să zic că parcă și vocea îi era așa, mai îndatoritoare.

Am vrut să-i răspund cu vorbele tatălui meu, Dumnezeu să-l odihnească. Avea el așa, două vorbe de dispreț profund:

- Hai sictir!

N-am zis însă nimic, nici că am nici că nu am ceva. Am vrut și să-i spun că omenia nu stă în funcție sau bani însă știam că nu am cui. 

 

Un episod asemănător a avut loc la stand, cu un cuplu. Doamna a doborât niște cărți, din greșeală, s-a aplecat să le culeagă dar el a oprit-o ferm, apucând-o de braț și obligând-o să treacă mai departe:

- Lasă că le adună ea… Un „ea” rostit cu dispreț, apăsat.

Ea fiind… eu, vânzătoarea de la stand. Ia să mă fi prezentat – editoare, scriitoare, traducătoare…ei, alta ar fi fost situația, nu? Păi de ce să debarasez masa la fast-food? Nu pentru asta e „el”? Nu de-asta e plătit ?

 

Adevărul e că nu are nici un rost să mă prezint în vreun fel că tot nu mă crede lumea și drept să vă spun nici nu are importanță. ce vă povestesc eu acum e doar așa, ca să vedeți cam care e mentalitatea românului. S-a întâmplat în timpul unui festival de carte: o domnişoară reporter de la un post de radio m-a întrebat cu ce noutăţi se prezintă editura Cununi de stele la târg. M-a mai întrebat şi cu ce mă ocup în cadrul editurii. I-am spus că e a mea, că eu sunt şi redactor şi corector şi secretară şi şofer şi eu fac şi avize şi facturi, duc cărţile în librarii după ce le iau din tipografie... - Şi pentru că trebuia să port un nume sunt director editorial.

Domnişoara a zâmbit, un pic încurcată, şi a zis:

- Bine, haideţi să începem înregistrarea. Cum să vă prezint? Redactor de carte e bine?

Am zâmbit şi eu, ce era să fac. Înţelesesem.

- Puteţi să mă prezentaţi cum doriţi, mi-e totuna.

Şi m-a prezentat... redactor de carte, dar cu o ezitare. O fi zis: „Uite-o şi pe-asta, a lăsat-o patronul editurii să vândă cărţi la târgul de carte şi se dă drept directoare!”