Buldozerul, matahala şi maşina

Pe capota din spate a maşinii, cineva scrisese cu litere mari şi fără cratimă „SPALĂMĂ!”. Pe parbriz, sub ştergătorul din dreptul şoferului, o înştiinţare de amendă încerca să se elibereze spre a face o surpriză proprietarului.
Ceva mai încolo, doar o jumătate de metru mai încolo, un muncitor cu o vestă fosforescentă mânuia stângace un picamer în timp ce bucăţi de asfalt se propteau în roata al cărei capac scrâşnea a neputinţă. De când se afla maşina aceea acolo nimeni n-ar fi putut spune cu exactitate, în afara şoferului. Toţi cei care treceau indiferenţi pe lângă ea ar fi pariat că se află acolo de cel puţin două zile, dacă prin nu se ştie ce împrejurări ar fi fost nevoiţi să dea un termen de staţionare a autoturismului la marginea unui trotuar de pe Ştefan cel Mare. S-ar fi înşelat cu toţii, deşi erau cu toţii experţi în aprecierea imobilităţii unui obiect după stratul de praf care-l acoperă. Maşina era acolo de o jumătate de zi. Lucrările de reabilitare (a câta anul acesta?) începuseră şi ele tot de o jumătate de zi.

Când a apărut de după colţul blocului, grăbit şi aproape sufocat de norul de praf, proprietarul a încremenit şi a uitat şi să mai respire încât un acces de tuse l-a cuprins pe loc. Cocoşat sub tusea care-l ţintuia, nu putea decât să dea din cealaltă mână, să încerce, disperat, să facă semn celui de pe buldozer că e acolo, să aibă răbdare un pic, un minut. În dreapta maşinii, un bătrânel cu o sacoşă neagră, din fâş, se răstignise în faţa lamei buldozerului care, mârâind, se oprise, nerăbdătoare să ia în colţi maşina care-i stătea în cale.

Planurile-i fuseseră date însă peste cap de bătrânelul acela încăpăţânat care, iată, să postase în dreptul maşinii şi striga ceva, ceva ce şoferul buldozerului nu auzea dar nici nu voia să audă:
- Dă-te dom’le la o parte, ce stai acolo! îi străgă mânuitorul
buldozerului, o matahală pe măsura instrumentului lui de lucru. Nu mă mai ţine din treabă!
- Domnule, te rog eu frumos, acu’ vine proprietarul şi o dă la o parte, îl cunosc, la ora 14 pleacă, e venit aici, la mama lui paralizată, vecină de palier cu mine. Întotdeauna vine miercurea şi pleacă la ora 14, uite, acum mă duc să-l anunţ să vină să o mute!
- S-o mute pe mă-sa! tună matahala din carne şi oase. Ce, n-a văzut anunţul că se lucrează?! L-am pus ieri!
Bătrânelul îşi şterse sudoarea de pe frunte şi sacoşa goala pe care-o ţinea agăţată de încheietură îl izbi peste faţă.
- Păi cum să vadă anunţul dacă el nu stă aici?
Logica acestuia nu fu însă pe plac matahalei care, enervat, urlă:
- Dă-te dom’le la o parte că fac păcat cu tine acu’, mai intru şi în
puşcărie că omor oameni! Dă-te, că nu ştiu ce fac! Dă-te, că mă ţii din treabă, nu pricepi?

Se înroşise de nervi şi, dovadă supremă a enervării, trânti de asfalt lama buldozerului dintr-o singură apasăre de buton. Aceasta se năpusti asupra asfaltului, hulpavă, şi o bubuitură groaznică răspunse gestului enervat.
- A... am venit! Staţi aşa! se auzi glasul proprietarului maşinii, ajuns într-o fugă lângă bătrânel.
În norul de praf ridicat de lama izbită de asfalt, nimeni nu văzu cum îl salută, uşor pe bătrânel, cu o înclinare a capului.
- Ce faceţi cu maşina mea?
- Bine că aţi venit, domnule doctor, spuse bătrânelul aproape şoptit şi cu respect. Mă întorceam de la piaţă, am fost să cumpăr spanac dar s-a dat, şi l-am văzut pe ăsta – şi arătă cu capul spre buldozer – gata să vă ia maşina şi să o mute mai încolo, că trebuie să găurească aici cu picamerul... Mare noroc aţi avut, că am recunoscut maşina şi l-am oprit. Dar mult nu cred că mai puteam să-i ţin piept. Am făcut războiul şi m-am luptat cu nemţii dar n-a fost aşa ca acum, ăsta e nebun de-a binelea, dă peste tine mai rău ca ăia cu tancul, acu’ 60 de ani!

- Ce faci, dom’le, acu’ stai şi de vorbă?! Nu vrei şi-o cafea?! urlă matahala. Staţi în drum şi opriţi oamenii din lucru şi apoi îi daţi pe la ziare şi pe la televiziuni că stau, vezi, Doamne, degeaba şi mânăncă banii poporului!
Doctorul, cu o mână-n buzunar, după cheia maşinii, şi cu cealaltă făcându-i semn de liniştire, aşa cum faci unui câine furios, îi propteşti palma larg deshisă în faţă şi el gata, se linişteşte, asta dacă nu e turbat, zise:
- Gata, gata, acum plec, o clipă.
Apoi se întoarse spre bătrânel şi, strângându-i mâna, îi mulţumi. Încercă să-i strecoare în palmă câteva banconte dar bătrânelul se trase ca ars. Doctorul roşi şi cuvintele fură gonite de vocea tunătoare a matahalei care scoase iar capul pe fereastra cabinei buldozerului, urlând:
- Să vă dau, dom’le şi o batistă? Hai, degajaţi odată sau ce?

Doctorul mai făcu o dată semn cu mâna, să aibă răbdare, în timp ce în mâna stângă sucea şi răsucea înştiinţarea de amendă. O mototoli şi o băgă în buzunar, tot roşu la faţă dar acum de furie, îl salută jenat pe vecinul mamei sale şi dispăru cu maşina într-un nor de praf. Bătrânelul rămase pe trotuar, urmărind cu privirea norul de praf, un nor gros cum nu văzuse nici în luptele cu nemţii, şi sacoşa goală din fâş foşni sub vânticelul jucăuş.

Un huruit groaznic îi sparse însă timpanele şi se întoarse speriat spre locul de unde venea zgomotul. Cinci metri mai încolo, buldozerul împingea cu lama o maşină verde şi bătrânelul jură mai apoi că în ziua aceea alte cinci maşini au fost mutate astfel şi avariate, deşi nimeni de atunci, şi iată trecuseră trei zile, nu a mai găurit asfaltul cu picamerul...
Notă: Nici un articol, fragment de articol sau fotografie nu pot fi publicate fără acordul autoarei.

Comentarii

Anonim a spus…
nu-mi imaginez cum e posibil sa variezi niste masini asa simplu...eu unul as actiona statul in judecata(sau firma care se ocupa de respectiva lucrare).

Alex,21

Postări populare