Capcana vorbei iscusite

În fiecare dimineaţă, aşezată lângă poarta unei grădiniţe, o bătrână întâmpină cu vorbe mieroase cuplul copil-părinte: „Bună dimineaţa, prinţeso! Dar ce frumoasă eşti în dimineaţa asta!“. Copilul începe astfel ziua cu un compliment, ceea ce e bine, deoarece o vorbă bună nu strică nimănui. Părintele, la rându-i, e mândru că are o odraslă care atrage atenţia, şi zâmbeşte încântat. Şi duce mâna la buzunar, de unde scoate ceva mărunţiş, pe care-l lasă în poala bătrânei. În cazul în care nu-şi învaţă practic copilul într-ale milosteniei, împingându-l spre femeie, spre a face el însuşi actul atât de înălţător.

Asta se întâmplă în fiecare dimineaţă, la poarta respectivei grădiniţe. Preţ de vreo două ore, bătrâna exersează arta linguşirii. Bine şi cu folos. Căci şi-a ales bine locul, dar mai ales, victimele: viitorii oameni mari trebuie să înveţe să-şi ajute aproapele, nu? Şi dacă toţi colegii sau părinţii colegilor îndeplinesc la câteva zile ritualul milosteniei, atunci normal că apare întrebarea: „Dar tu, tati/mami, de ce nu-i dai bani?“. Aici e şmecheria bătrânei, căci, probabil, instinctul i-a spus să se posteze în faţa unei grădiniţe. Ştie pe ce şi pe cine poate conta.

De-asta, în timp, având o mare varietate de victime la dispoziţie, nu se mai osteneşte să-i întâmpine pe cei care au refuzat, direct sau voalat, să-i ia în seamă întrebările, mirările prefăcute, interesate. Printre aceştia se numără şi tatăl unei fetiţe. El nu e de principiul „ajută-mă pe mine deşi oricum mi-e bine“. Nu crede în minunea unui leu şi are alte modalităţi de a-şi exprima gratitudinea faţă de Dumnezeu. De aceea trece impasibil pe lângă bătrâna care, la rându-i, îl ignoră, căci nu-şi răceşte gura de pomană.

Fiica lui însă e contrariată şi nu-nţelege de ce doamna nu-i mai spune că e frumoasă, că are un ursuleţ drăguţ. „ E supărată pe mine?“ îşi întreabă ea tatăl care se opreşte o clipă, vrea să spună ceva, dar pare încurcat şi renunţă, după care o trage după el, de mână, fără să-i răspundă. Din atitudinea lui înţelegi ce ar fi vrut să spună. Ceva de genul: „Draga mea, ce vezi tu acum e un exemplu clasic de manifestare a relaţiilor umane având la bază ipocrizia. Poţi să-i spui dragoste plătită, sau prietenie interesată, sau amabilitate câştigată. Numai sinceritate, nu. Uite-te bine la ea, observ-o foarte bine. E lecţia numărul unu, care nu se învaţă în grădiniţă, nici acasă. E lecţia străzii, unde linguşirea, prefăcătoria deformează suflete.“Poate că ar fi trebuit să-i spună toate acestea. Că nu trebuie să-i pară rău pentru că e ignorată de cel linguşitor. Că ar trebui să fie mândră că e puternică şi nu cedează capcanei întinse de vorba iscusită şi ascuţită. Că şi-a învăţat lecţia. Poate că-i va şi spune într-o zi toate acestea. A ezitat, deci a gândit. Din păcate, nu tot la fel se întâmplă cu ceilalţi părinţi, cei care acceptă, pentru ei şi copiii lor, admiraţia plătită.

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.