Castel de povești… într-un apartament din București
publicat în Ziarul Lumina, sâmbătă 29 ianuarie 2011.
Măreția pare a fi vizavi, pe aceeași stradă prof. dr. Gh. Marinescu, unde se află porțile Palatului Cotroceni. Privirea e însă atrasă de cele trei plăcuțe din marmură care străjuiesc, de-o parte și de-a alta, ușa de intrare a blocului modest de la numărul 19.
Pașii te duc pe scările în spirală, spre cunoașterea unei lumi ce-ți va părea ireală, în apartamentul cu numărul 12 unde se află cele cinci camere care alcătuiesc Muzeul memorial Ion Minulescu- Claudia Millian, care aparține acum Muzeului Național al Literaturii Române din București. Aici familia Minulescu a locuit, a creat, și poate că inspirația Claudiei Minulescu a salvat aceste comori, în 1947, când s-a gândit să transforme în muzeu apartamentul, fiica Mioara donându-l MTLR în 1997. Istoria și viața familiei au rămas pe loc, în acest cadru originar, și nici un obiect nu a fost înstrăinat.
Viața în muzeu
Pe cele două femei, mamă și fiică, rămase singure după moartea subită a poetului Ion Minulescu, în 1944, de un atac de cord, nu le-a deranjat să trăiască într-un muzeu. Pe ușă, în interior, se mai află afișul din 1947, care anunța că muzeul e deschis duminica, între orele 11-13. Numai anii bătrâneții fiicei poetului au ținut departe vizitatorii, prin 1998, însă după stingerea din viață și a fiicei Mioara, muzeul a fost redeschis în 2001. De vei avea noroc, vizitatorule, ghid îți va fi doamna Paraschiva, care a și vegheat ultimii ani de viață ai fiicei Minuleștilor. O femeie micuță, tunsă scurt, cu amintiri unice, de invidiat.
Mică istorie a unui muzeu mare
Ca profesoară de desen, Claudia Millian, tânăra soție a lui Ion Minulescu, a putut lua cu chirie unul dintre apartamentele construite în blocul pentru profesori, în anii ’30, apartament pe care familia l-a cumpărat în 1934. Cei doi l-au amenajat după propriul gust și în timp pereții s-au împrietenit și ei cu semnăturile unor pictori celebri. Te-ai aștepta, intrând în cele cinci camere ale muzeului, să te întâmpine cărțile poetului, biroul, să adulmeci o urmă fină a trabucului pe care-l ținea, leneș, între degete, poetul, când poza pictorului Camil Ressu pentru posteritate. Te vei afla însă într-un cvadruplu muzeu, căci da, vei putea reconstitui viața poetului, dar vei vizita totodată și o galerie de artă, cuprinzând lucrările unor pictori deveniți celebri: Ciucurencu, Năsturel, Iser, Steriadi, Tonitza, Brauner, Lucian Grigorescu, Ștefan Popescu, Cecilia Cuțescu-Ștork, bună prietenă a Claudiei, Camil Ressu, Luky Galaction , Catargi, Carol Popp de Szathmary; sculpturile, lucrările în ulei și mozaicurile realizate de Claudia Millian, poetă și ea și afirmată în publicistică și dramaturgie; picturile, mozaicurile Mioarei Minulescu, fiica Minuleștilor, și ea artist plastic.
Căci autorul Romanțelor pentru mai târziu a fost un prieten al artelor plastice iar în calitate de director la Ministerul Artelor a intuit și încurajat talentul unor pictori încă neconsacrați. Colecționarul Minulescu s-a înconjurat de opere cu care avea afinități artistice, tot așa cum în biblioteca din camera de lucru a adunat cărți în limba franceză, poeții citiți la Paris. Unele tablouri sunt cumpărate, altele sunt dăruite, cu dedicații, în altele a pozat el însuși. De altfel, Claudia și Mioara au fost și ele imortalizate în tablourile purtând semnături celebre.
De vorbă cu tine însuți
Vizitatorul, de va avea răbdare, va identifica din lucrările care nu au, în expunere, nici o normă muzeografică, dar au o armonie care încântă și surprinde, pe cele ale lui Iosif Iser. Va întâlni desene în creion și tuș – Minulescu la cafeneaua Oteteleșeanu, din 1907, cu tentă caricaturală, un cărbune care o reprezintă pe Claudia Millian în brațe cu Mioara, la un an; Portretul Claudiei Millian, pastel, acuarele reprezentând peisaje din Franța, Odalisca în șalvari roșii, pictată în Franța. Vitrina din sufragerie va oferi privirii copertele originale realizate de Iser pentru volumul de versuri De vorbă cu mine însumi, ediția princeps, volumul de povestiri fantastice Cetiți-le noaptea, pentru piesa de teatru Nevasta lui Moș Zaharia. Iser a realizat și coperta și ilustrațiile pentru De vorbă cu mine însumi, coperta pentru Romanțe pentru mai târziu.
Portretul testament
E destul de greu să te oprești asupra vreunei încăperi. Livingul se distinge prin mobilier - ”tronul” lui Minulescu, un jilț trainic - , exponate din ceramică, bronz, cristaluri, mulaje efectuate de Claudia Millian, reprezentându-i pe Eminescu și Veronica Micle, dar și bustul în bronz al Claudiei Millian, realizat de Oscar Han. De altfel, opere semnate Oscar Han se regăsesc în toată casa. Sufrageria are o masă de mijloc, cu scaune, vitrina (prima piesă amenajată a muzeului) care conține, pe lângă documentele literare – scrisori, manuscrise, coperte, fotografii – și obiecte personale – legitimații, Legiunea de onoare. Privirea e atrasă de picturile de pe pereți – aici se află și ”portretul-testament” realizat de Camil Ressu în 1942 – dar și de lucrarea impresionantă ca mărime reprezentând scene din Apocalipsă, care devin chenar al Cetății Ierusalimului, datată 1862. Dormitoarele celor două doamne poartă amprenta fiecăreia: în cel al fiicei, trei mozaicuri realizate de Mioara, fotografii și tablouri care o reprezintă, un portret al lui Minulescu semnat Victor Brauner în 1924 sunt luminate de lustra realizată de Mioara dintr-o lampă CFR. Dormitorul Claudiei se distinge prin colecția de icoane pe sticlă, din Ardeal, reprezentându-i pe Sfântul Gheorghe, Sfântul Mina, dar și o icoană din 1777 care a aparținut familiei Claudiei. Lângă fereastră îți zâmbește, dintr-o fotografie, Mioara mireasă iar masca mortuară a Claudiei realizată de Milița Pătrășcanu se află pe peretele opus.
Pașii îți vor fi purtați, spre finalul vizitei, spre camera poetului, și ușa pe care acesta o închidea, încetișor, punând astfel stavilă zgomotului casei spre a se lăsa pradă inspirației e acum larg deschisă. Un crucifix tronează pe etajera din lemn masiv care găzduiește cărțile în franceză, legate în pânză, lângă fereastră zărești portretul poetului și al mamei sale, statuete, piese japoneze, chinezești dar și tablouri semnate de Tonitza, Theodor Pallady, Ziffer, Teodorescu Sion, caricaturi de Iser și cel mai vechi tablou al poetului, făcut de Galanis la Paris, în 1903, reprezentându-l pe acesta pe un scaun, cântând la chitară, toate aceste tablouri fiind risipite pe pereți între bibliotecă și etajere. Biroul cu manuscrise, documente, parcă își așteaptă stăpânul, ca și canapeaua din nișă.
Să nu rămâi corigent la limba română
Ți-l poți imagina, vizitatorule, pe Minulescu cocoțat pe scară și fixând suporții metalici, belciugele, potrivind sforile pentru tablouri? Auzi tu, vizitatorule, râsul unora dintre acești mari oameni, prieteni ai Minuleștilor, râs care a răsunat în această casă, în timpul seratelor sau al vizitelor? Cu siguranță, da, după tot ce ai văzut. Iar când vei ieși pe ușa Muzeului vei privi mirat în urmă, convins că ai asistat la o magie: ușa se închide în urma ta, știi că nu ai vizitat decât cinci camere, dar ai impresia că ai ieșit dintr-un castel imens.
Text și foto: Carmen Mușat-Coman
Adresa:Bd. prof. dr. Gh. Marinescu, nr. 19, etaj 2, ap. 12 (interfon 5/6)
Telefon: 021 317 90 41
Program vizitare: 10-17, marți-duminică, luni închis.
Acces: metrou: Stația Eroilor. Troleibuz: 61, 69, 90, 91 (Stația Facultatea de Medicină), 96 (Stația Eroilor), 62, 71, 93 (Stația Grădina Botanică); autobuz: 306, 336 (Stația Facultatea de Medicină).
Măreția pare a fi vizavi, pe aceeași stradă prof. dr. Gh. Marinescu, unde se află porțile Palatului Cotroceni. Privirea e însă atrasă de cele trei plăcuțe din marmură care străjuiesc, de-o parte și de-a alta, ușa de intrare a blocului modest de la numărul 19.
Pașii te duc pe scările în spirală, spre cunoașterea unei lumi ce-ți va părea ireală, în apartamentul cu numărul 12 unde se află cele cinci camere care alcătuiesc Muzeul memorial Ion Minulescu- Claudia Millian, care aparține acum Muzeului Național al Literaturii Române din București. Aici familia Minulescu a locuit, a creat, și poate că inspirația Claudiei Minulescu a salvat aceste comori, în 1947, când s-a gândit să transforme în muzeu apartamentul, fiica Mioara donându-l MTLR în 1997. Istoria și viața familiei au rămas pe loc, în acest cadru originar, și nici un obiect nu a fost înstrăinat.
Viața în muzeu
Pe cele două femei, mamă și fiică, rămase singure după moartea subită a poetului Ion Minulescu, în 1944, de un atac de cord, nu le-a deranjat să trăiască într-un muzeu. Pe ușă, în interior, se mai află afișul din 1947, care anunța că muzeul e deschis duminica, între orele 11-13. Numai anii bătrâneții fiicei poetului au ținut departe vizitatorii, prin 1998, însă după stingerea din viață și a fiicei Mioara, muzeul a fost redeschis în 2001. De vei avea noroc, vizitatorule, ghid îți va fi doamna Paraschiva, care a și vegheat ultimii ani de viață ai fiicei Minuleștilor. O femeie micuță, tunsă scurt, cu amintiri unice, de invidiat.
Mică istorie a unui muzeu mare
Ca profesoară de desen, Claudia Millian, tânăra soție a lui Ion Minulescu, a putut lua cu chirie unul dintre apartamentele construite în blocul pentru profesori, în anii ’30, apartament pe care familia l-a cumpărat în 1934. Cei doi l-au amenajat după propriul gust și în timp pereții s-au împrietenit și ei cu semnăturile unor pictori celebri. Te-ai aștepta, intrând în cele cinci camere ale muzeului, să te întâmpine cărțile poetului, biroul, să adulmeci o urmă fină a trabucului pe care-l ținea, leneș, între degete, poetul, când poza pictorului Camil Ressu pentru posteritate. Te vei afla însă într-un cvadruplu muzeu, căci da, vei putea reconstitui viața poetului, dar vei vizita totodată și o galerie de artă, cuprinzând lucrările unor pictori deveniți celebri: Ciucurencu, Năsturel, Iser, Steriadi, Tonitza, Brauner, Lucian Grigorescu, Ștefan Popescu, Cecilia Cuțescu-Ștork, bună prietenă a Claudiei, Camil Ressu, Luky Galaction , Catargi, Carol Popp de Szathmary; sculpturile, lucrările în ulei și mozaicurile realizate de Claudia Millian, poetă și ea și afirmată în publicistică și dramaturgie; picturile, mozaicurile Mioarei Minulescu, fiica Minuleștilor, și ea artist plastic.
Căci autorul Romanțelor pentru mai târziu a fost un prieten al artelor plastice iar în calitate de director la Ministerul Artelor a intuit și încurajat talentul unor pictori încă neconsacrați. Colecționarul Minulescu s-a înconjurat de opere cu care avea afinități artistice, tot așa cum în biblioteca din camera de lucru a adunat cărți în limba franceză, poeții citiți la Paris. Unele tablouri sunt cumpărate, altele sunt dăruite, cu dedicații, în altele a pozat el însuși. De altfel, Claudia și Mioara au fost și ele imortalizate în tablourile purtând semnături celebre.
De vorbă cu tine însuți
Vizitatorul, de va avea răbdare, va identifica din lucrările care nu au, în expunere, nici o normă muzeografică, dar au o armonie care încântă și surprinde, pe cele ale lui Iosif Iser. Va întâlni desene în creion și tuș – Minulescu la cafeneaua Oteteleșeanu, din 1907, cu tentă caricaturală, un cărbune care o reprezintă pe Claudia Millian în brațe cu Mioara, la un an; Portretul Claudiei Millian, pastel, acuarele reprezentând peisaje din Franța, Odalisca în șalvari roșii, pictată în Franța. Vitrina din sufragerie va oferi privirii copertele originale realizate de Iser pentru volumul de versuri De vorbă cu mine însumi, ediția princeps, volumul de povestiri fantastice Cetiți-le noaptea, pentru piesa de teatru Nevasta lui Moș Zaharia. Iser a realizat și coperta și ilustrațiile pentru De vorbă cu mine însumi, coperta pentru Romanțe pentru mai târziu.
Portretul testament
E destul de greu să te oprești asupra vreunei încăperi. Livingul se distinge prin mobilier - ”tronul” lui Minulescu, un jilț trainic - , exponate din ceramică, bronz, cristaluri, mulaje efectuate de Claudia Millian, reprezentându-i pe Eminescu și Veronica Micle, dar și bustul în bronz al Claudiei Millian, realizat de Oscar Han. De altfel, opere semnate Oscar Han se regăsesc în toată casa. Sufrageria are o masă de mijloc, cu scaune, vitrina (prima piesă amenajată a muzeului) care conține, pe lângă documentele literare – scrisori, manuscrise, coperte, fotografii – și obiecte personale – legitimații, Legiunea de onoare. Privirea e atrasă de picturile de pe pereți – aici se află și ”portretul-testament” realizat de Camil Ressu în 1942 – dar și de lucrarea impresionantă ca mărime reprezentând scene din Apocalipsă, care devin chenar al Cetății Ierusalimului, datată 1862. Dormitoarele celor două doamne poartă amprenta fiecăreia: în cel al fiicei, trei mozaicuri realizate de Mioara, fotografii și tablouri care o reprezintă, un portret al lui Minulescu semnat Victor Brauner în 1924 sunt luminate de lustra realizată de Mioara dintr-o lampă CFR. Dormitorul Claudiei se distinge prin colecția de icoane pe sticlă, din Ardeal, reprezentându-i pe Sfântul Gheorghe, Sfântul Mina, dar și o icoană din 1777 care a aparținut familiei Claudiei. Lângă fereastră îți zâmbește, dintr-o fotografie, Mioara mireasă iar masca mortuară a Claudiei realizată de Milița Pătrășcanu se află pe peretele opus.
Pașii îți vor fi purtați, spre finalul vizitei, spre camera poetului, și ușa pe care acesta o închidea, încetișor, punând astfel stavilă zgomotului casei spre a se lăsa pradă inspirației e acum larg deschisă. Un crucifix tronează pe etajera din lemn masiv care găzduiește cărțile în franceză, legate în pânză, lângă fereastră zărești portretul poetului și al mamei sale, statuete, piese japoneze, chinezești dar și tablouri semnate de Tonitza, Theodor Pallady, Ziffer, Teodorescu Sion, caricaturi de Iser și cel mai vechi tablou al poetului, făcut de Galanis la Paris, în 1903, reprezentându-l pe acesta pe un scaun, cântând la chitară, toate aceste tablouri fiind risipite pe pereți între bibliotecă și etajere. Biroul cu manuscrise, documente, parcă își așteaptă stăpânul, ca și canapeaua din nișă.
Să nu rămâi corigent la limba română
Ți-l poți imagina, vizitatorule, pe Minulescu cocoțat pe scară și fixând suporții metalici, belciugele, potrivind sforile pentru tablouri? Auzi tu, vizitatorule, râsul unora dintre acești mari oameni, prieteni ai Minuleștilor, râs care a răsunat în această casă, în timpul seratelor sau al vizitelor? Cu siguranță, da, după tot ce ai văzut. Iar când vei ieși pe ușa Muzeului vei privi mirat în urmă, convins că ai asistat la o magie: ușa se închide în urma ta, știi că nu ai vizitat decât cinci camere, dar ai impresia că ai ieșit dintr-un castel imens.
Text și foto: Carmen Mușat-Coman
Adresa:Bd. prof. dr. Gh. Marinescu, nr. 19, etaj 2, ap. 12 (interfon 5/6)
Telefon: 021 317 90 41
Program vizitare: 10-17, marți-duminică, luni închis.
Acces: metrou: Stația Eroilor. Troleibuz: 61, 69, 90, 91 (Stația Facultatea de Medicină), 96 (Stația Eroilor), 62, 71, 93 (Stația Grădina Botanică); autobuz: 306, 336 (Stația Facultatea de Medicină).
Comentarii