Despre cărți și cârnați

Românii sunt foarte atenți la hrana spiritului. De pildă, de văd o carte cu cotorul un pic zgâriat, un colț de pagină îndoit, nu mai cumpără cartea respectivă. O privesc dintr-odată cu dispreț - și n-ați vrea să fiți în locul sărmanei cărți! - și o aruncă, de parcă ar fi purtătoare de viruși.
Sunt aceiași oameni care vor cumpăra însă cârnații care au stat toată ziua în soarele de iunie și pe care i-a pipăit toată lumea, căci sunt pe tarabă, la îndemâna tuturor, ca să poată fi mirosiți, admirați, pipăiți. Da, sunt proaspeți, da, sunt de casă, da, sunt bio. Cartea de 15 lei e scumpă dar bucata de carnat, nu. Tu, editor și totodată promotor al cărților - căci tot tu le și promovezi, a se citi - le și vinzi, că ți-a trebuit editura, na editură, nu puteai să faci și tu cârnați - ești privit ca un hoț, că ai pus preț 15 lei pe o carte, pe când cel cu bucata de ciocolată de casă la 6 lei (numai lapte praf si cacao) e mare maestru.

Mai deunăzi, în Piața Gemeni,în fața unui butic (o, da, boutique) pe un scaun se afla o cutie din carton cu nuci curățate. 35 de lei kilogramul. Vânzătoarea, în ușă, stătea de vorbă cu tarabagista și-n timpul ăsta, că se plictisea, mai vântura nucile. Adică băga mâna în ele, așa cum faci într-un sac cu boabe de porumb, când vrei să vezi dacă sunt bune boabele. Ea nici măcar nu le privea, doar își răcorea mâna în marea de nuci.
Nu părea a fi cineva deranjat, mirat, de gest. Păi, da, că doar nu era carte. Era mâncare, și mâncarea ajunge în stomac, nu la spirit.

Comentarii

Postări populare