Locul unde mă îmbăt pe Lipscani

Mă îmbăt și plutesc, amețită și îndrăgostită de fiecare privire a celor din jurul meu. Ceilalți plutesc ca și mine și nici nu se poate altfel în locul acesta, ne îmbrățișăm și din îmbrățișarea noastră apar fluturi multicolori, liberi precum noi. Dansez împreună cu ceilalți și râdem cu toții, căci fericirea are aici alt nume: al dragostei de oameni. Cuvintele îmi ajung în suflet și gesturile celorlalți sunt gesturile mele, oglinzile sunt întregi și reflectă imagini frumoase, recreate și modelate întru lumină. Beau încă un pahar, cufundată în fotoliul vișiniu care, dintr-o dată, se transformă în scenă și mă aflu în mijlocul lumii, liberă, precum ceilalți. Intru în fiecare suflet și-mi las parte din suflet în bărbatul blond ce-mi face cu ochiul când îl aplaud, în femeia pe care o îmbrățișează iubitul, în copilul ce aleargă după baloanele de săpun... Trăiesc viețile lor și, la rându-le, ei o trăiesc pe a mea. Toujours l'amour. Talpa-mi desculță bate step pe podeaua din lemn și totuși simt firele de iarbă printre degetele-mi  strâmbe de strânsoarea secolului din ciment. De după cortină apar aripi de înger și nu mi se pare deloc ciudat că tânărul care mă îmbrățișează îmi șoptește cuvinte de dragoste. Nu l-am văzut niciodată până acum dar am impresia că am urcat amândoi în cireș, cândva. Plutesc și sunt ușoară, beată, mă legăn dansând și îmbrățișez lumea. Sunt frumoasă, tânără, mi-am aruncat anii și în palme țin viața tuturor.

Mă îmbăt cu frumos. Pe Lipscani. Iar locul unde eu mă îmbăt cu frumos are un nume: Teatrul de pe Lipscani. Beția frumosului, a artei, a demnității, a dăruirii nu dă dureri de cap a doua zi. De fapt, nici nu te mai trezești din această beție căci cuvântul, frumosul, atitudinea demnă îți curg prin vine.

Acesta e locul unde eu ma îmbăt, pe Lipscani: Teatrul de pe Lipscani. Vreți să beți din paharul meu?