Dorinţe cu listă deschisă

Aş vrea ca atunci când merg pe trotuar să nu fiu nevoită să ţin capul în pământ, ca să nu calc în rahat de câine. Şi să nu mă trezesc, aşa cum se întâmplă, cu mucuri aprinse de ţigară în cap. Nu-mi plac nici când le aduce vântul în balconul apartamentului. Motivul e unul singur: în ambele situaţii ceva poate lua foc. Respectiv părul, căciula mea sau/şi coşurile din rafie care adăpostesc ghivecele de flori de pe balcon.

Aş vrea să nu fie o aventură orice traversare a zebrei, o permanentă stare de gardă: se opreşte sau nu se opreşte maşina când traversez, nu s-a oprit dar am scăpat şi de data asta.

Aş vrea să nu-i mai aud vorbind pe oameni la telefon în troleibuz, tare, foarte tare. Nu mă interesează ce întâlniri au peste o jumătate de oră, ce fustă au găsit la solduri sau de când nu au mai făcut dragoste.

Aş vrea ca la rând la casă, la supermarket, să nu se mai împingă în mine persoana din spate, cu tot cu cărucior. Nu-mi place când se uită peste umărul meu cineva nici la bancă, atunci când îmi plătesc factura de telefon şi acel cineva ignoră linia galbenă din faţa ghişeului, semn că ar trebui să se oprească şi să-mi respecte teritoriul, aşa cum şi eu i-l respect. Dacă nu-mi place această respiraţie în ceafă nici măcar la bancă, atunci de ce crede cineva că aş agrea-o la casă la magazin?

Aş vrea ca hainele mele să nu se umple de praf după o jumătate de zi de mers prin Bucureşti dar pentru asta orice şantier ar trebui împrejmuit. Şi dacă s-ar întâmpla astfel, atunci eu pe unde aş mai merge? - întrebare firească.

Aş vrea ca la ghişeu, casierele să nu mai trântească şi bufnească, manifestându-şi astfel frsutrările unui salariu mic care nu ştiu cum se face dar e mai mare decât al multora dintre plătitorii de facturi.

Aş vrea ca atunci când mă întreabă un puşti adresa unei străzi să nu trebuiască să ţin geanta strâns sub braţ, ca nu cumva un alt puşti să mi-o smulgă şi s-o rupă la fugă.

Aş vrea ca atunci când vine de la şcoală copilul meu să nu spună, abătut: „Iar ne-a făcut „proşti” profesoara de desen şi a zis că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu.” Şi să mă privească în ochi şi să mă întrebe: „Chiar era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, aşa cum spune profesoara?” Pentru că ar risca să primească un răspuns fals, la furie, şi n-aş dori să-i zic că era mai bine pe vremea lui decât în privinţa siguranţei de a merge pe stradă. Ceea ce şi cred.

Aş vrea să nu se mai bage nici o maşină în faţa mea de pe linia de tramvai, căci aşa cum eu stau la rând la semafor ar trebui să stea toată lumea. Informez pe această cale că voi continua să-i claxonez, deşi văd că sunt cam singura, chiar dacă în faţa mea mai sunt zece maşini ai căror şoferi sunt „mai fraieri”, ca şi mine.

Aş vrea ca în intersecţiile acestea unde se circulă fără nici o regulă decât a celui mai nesimţit, să fie poliţişti care să-şi şi facă meseria, nu să se uite-ntr-o parte când un jeepan trece pe roşu.

Aş vrea să nu mai aud manelele celor din blocul vecin, pentru că nu-mi plac şi chiar dacă mi-ar fi plăcut e o regulă de bun simţ să nu-l deranjezi pe celălalt, că e două ziua sau e două noaptea.

Aş vrea... Dar vă rog şi pe voi să vă adăugaţi dorinţele pe listă. Lista rămâne deschisă....

Aşadar...
Aş vrea...

Notă: Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei.