Du-te dracu, domna frumosa!

Bicicleta mea e verde, mică, pliabilă și se uită toată lumea la ea. Cel puțin așa deduc, din moment ce atunci când sunt pieton nu se uită nimeni la mine. Sau poate că se uită și la mine cineva când sunt pe bicicletă, poate pentru că nu știu cum, dar pe bicicletă parcă mă înseninez dintr-odată. Nu mă mai enervează nimic și, mai ales, nimeni. Poți să mă înjuri - cum a făcut bătrâna  în spatele căreia mergeam, liniștită, și pe care am speriat-o. Poți însă să mă și complimentezi: Pardon, domna frumosa, mi-a zis un arab care ștergea geamul buticului lui. Le primesc pe toate de-a valma, și bune și rele.

Azi mi-am scos prietena la plimbare. A așteptat cuminte, ca o nevastă îndrăgostită și înșelată, să mă întorc la ea. M-a iertat că n-am șters-o de praf toată iarna, că am folosit-o de cuier, că am tot mutat-o pe hol, de colo colo. Azi însă am șters-o de praf, i-am umflat roțile si am pornit la drum prin Bucuresti. M-am uitat la clădiri, la oameni, m-am ferit de oameni, de mașini. Am mers pe trotuar, pe stradă,  pe unde am avut loc.

A venit primăvara!