Mai bine să cânte muzica. La Amara și nu numai.

Îți sparge timpanele și nu te poți concentra când citești. Când visezi. Te întrebi când va înceta și dacă...Te mai întrebi de ce trebuie să fie muzica tare, tare, pe ștrand, în cârciumă, oriunde...
Și muzica încetează. Ca prin farmec și răsufli ușurat. O, în sfârșit, liniște.
Și dintr-odată auzi tot: ciorile care croncăne macabru deasupra pomilor din apropierea ștrandului, pe cei doi tipi care, în apă, zic:
- Stai să mă p....
-Și eu...
Pe cel aflat la cinci metri de șezlongul tău care își baga p... la fiecare propoziție.
Soneria telefonului celui care trece prin fața ta, la zece metri, și pe amicul acestuia, spunându-i, înciudat:
- Fi-ți-ar telefonul al dracu!

Și dintr-odată vrei muzică. Tare, oricât de tare, numai să nu-i mai auzi pe cei din jur.

P.S. Dacă vreți să știți unde se întâmplau toate acestea... pe plaja Mircești, din Amara. Dar cred că se pot desfășura oriunde. Nu?