De ce nu vreau să mor înaintea facebook-ului
O fundă neagră in locul fotografiei de profil, un semn de întrebare al unui prieten. Răspunsul persoanei respective:
- Tata. Acum am aflat.
Urmează o listă scurtă de condoleanțe, căci și timpul de la aflarea veștii e scurt. Vor fi mesaje nenumărate de condoleanțe, mai mult de la prietenii virtuali decât de la rude sau cunoștințe, căci acestea sunt ocupate cu jelirea fără facebook.
Că de la aflarea veștii până la postare nu e mult stă dovadă și antepostarea - în urmă cu 55 de minute un Mos Nicolae zâmbește, ca după 25 de minute să vină vestea cea tristă.
Că e o veste tristă nu încape îndoială, că doar nu suntem cinici. Dar că imediat ce ai aflat că ți-a murit tatăl tu pui anunțul pe facebook, ăsta mi se pare cinism. Mai mult decât atât, imaturitate sufletească. Sau goliciune sufletească. Trăim atât de mult pe facebook încât nu mai avem limite, nu știm unde să ne oprim. Morții se jelesc în tăcere și singurătatea sufletului și nu pe facebook. Părinții, mai ales.
De-asta nu vreau să mor înaintea facebook-ului. Nu vreau să fiu o știre senzațională, dată aproape în direct, de către copilul meu. Nu vreau să fiu păzită cu telefonul la cap, pe post de lumânare. Cu degetul pe send. Vreau să mor creștinește, dacă se poate. Dacă nu, mă încăpățânez să trăiesc până după dispariția facebook-ului. Ca să mor împăcată că n-am ajuns o fundă neagră în locul fotografiei, la profil, și să se spună:
- Mama. Acum o secundă și-a dat duhul. Încă e caldă. Vreți și o poză?
- Tata. Acum am aflat.
Urmează o listă scurtă de condoleanțe, căci și timpul de la aflarea veștii e scurt. Vor fi mesaje nenumărate de condoleanțe, mai mult de la prietenii virtuali decât de la rude sau cunoștințe, căci acestea sunt ocupate cu jelirea fără facebook.
Că de la aflarea veștii până la postare nu e mult stă dovadă și antepostarea - în urmă cu 55 de minute un Mos Nicolae zâmbește, ca după 25 de minute să vină vestea cea tristă.
Că e o veste tristă nu încape îndoială, că doar nu suntem cinici. Dar că imediat ce ai aflat că ți-a murit tatăl tu pui anunțul pe facebook, ăsta mi se pare cinism. Mai mult decât atât, imaturitate sufletească. Sau goliciune sufletească. Trăim atât de mult pe facebook încât nu mai avem limite, nu știm unde să ne oprim. Morții se jelesc în tăcere și singurătatea sufletului și nu pe facebook. Părinții, mai ales.
De-asta nu vreau să mor înaintea facebook-ului. Nu vreau să fiu o știre senzațională, dată aproape în direct, de către copilul meu. Nu vreau să fiu păzită cu telefonul la cap, pe post de lumânare. Cu degetul pe send. Vreau să mor creștinește, dacă se poate. Dacă nu, mă încăpățânez să trăiesc până după dispariția facebook-ului. Ca să mor împăcată că n-am ajuns o fundă neagră în locul fotografiei, la profil, și să se spună:
- Mama. Acum o secundă și-a dat duhul. Încă e caldă. Vreți și o poză?
Comentarii