Eu n-am văzut Parisul...
...spunea, în metrou, o fetiță de 7 ani.
Eu n-am văzut Parisul până la 40 de ani, i-aș fi răspuns, dar nu era locul să intru eu în vorbă.
Fetița căreia i se împărtășea dezamăgirea tocmai ce se lăudase că fusese la Paris, la Disneyland. Și mai fusese și în Dubai și în Londra și....
- Cu ani în urmă, de-i întrebai pe copii unde au fost, la revenirea din vacanța mare, îți răspundeau toți: „La țară, la bunici”. Acum, de-i întrebi, toți se duc în străinătate, spunea, la o ședință cu părinții, dirijorul Corului de Copii Radio, domnul Voicu Popescu.
Viața s-a schimbat, am putea spune, nu? Granițele s-au deschis....Porțile bunicilor au rămas deschise, însă în van se uită bunicii peste gard.
De nu-i iau cu ei, în concedii, părinții fac tot posibilul să-și trimită odraslele în tabere în străinătate. În România „nu se mai merită” să faci concediul. Nervi pe drum lung, condiții proaste, servicii și mai proaste, bani mulți. Dar acesta e alt subicet. Subiectul meu de azi e despre merit. Meritul de a primi ceva. Pe când eram eu copil, de eram cuminte, luam premiu și o ajutam pe mama la treabă mergeam și eu în tabără la Homorod. Acum, chiar de nu ești cuminte, căci premiu se pare că ia toată lumea, chiar dacă nu-ți faci curat în camera ta, nu mai spun de ajutat pe altul, tot primești o excursie în străinătate. Că e cu părinții sau cu școala.
Azi, meriți sau nu meriți, vezi Parisul. La 7 ani sau la 10. Azi, meriți sau nu meriți, primești totul pe tavă. De la părinți.
Cel ce n-are părinți sau are doar unul se pare că nu primește nici ce merită, căci nu are de la cine. Așa e lumea orânduită. După ce că nu ai părinți nu ai nici bani (de regulă). Așa încât cel ce n-are bani pune osul la treabă și învață, să ajungă om mare, cu ceva stare și să poată vedea și el Parisul. Știe prețul banilor și cântărește mult dacă să ia o pâine sau un caiet. Cel ce are bani și de pâine și de caiet nici nu mai ia caiet, căci la ce-i trebuie, oricum nu scrie în el!
Acum, din ce am scris eu mai sus, cu un pic de exagerare se poate construi un silogism:
- Ai părinți, vezi Parisul fără să meriți.
- Nu ai părinți, nu vezi Parisul nici dacă meriți.
De unde reiese:
- Mai bine să meriți și să n-ai părinți decât să ai părinți și să nu meriți.
Stați că m-am încurcat.
Eu n-am văzut Parisul până la 40 de ani, i-aș fi răspuns, dar nu era locul să intru eu în vorbă.
Fetița căreia i se împărtășea dezamăgirea tocmai ce se lăudase că fusese la Paris, la Disneyland. Și mai fusese și în Dubai și în Londra și....
- Cu ani în urmă, de-i întrebai pe copii unde au fost, la revenirea din vacanța mare, îți răspundeau toți: „La țară, la bunici”. Acum, de-i întrebi, toți se duc în străinătate, spunea, la o ședință cu părinții, dirijorul Corului de Copii Radio, domnul Voicu Popescu.
Viața s-a schimbat, am putea spune, nu? Granițele s-au deschis....Porțile bunicilor au rămas deschise, însă în van se uită bunicii peste gard.
De nu-i iau cu ei, în concedii, părinții fac tot posibilul să-și trimită odraslele în tabere în străinătate. În România „nu se mai merită” să faci concediul. Nervi pe drum lung, condiții proaste, servicii și mai proaste, bani mulți. Dar acesta e alt subicet. Subiectul meu de azi e despre merit. Meritul de a primi ceva. Pe când eram eu copil, de eram cuminte, luam premiu și o ajutam pe mama la treabă mergeam și eu în tabără la Homorod. Acum, chiar de nu ești cuminte, căci premiu se pare că ia toată lumea, chiar dacă nu-ți faci curat în camera ta, nu mai spun de ajutat pe altul, tot primești o excursie în străinătate. Că e cu părinții sau cu școala.
Azi, meriți sau nu meriți, vezi Parisul. La 7 ani sau la 10. Azi, meriți sau nu meriți, primești totul pe tavă. De la părinți.
Cel ce n-are părinți sau are doar unul se pare că nu primește nici ce merită, căci nu are de la cine. Așa e lumea orânduită. După ce că nu ai părinți nu ai nici bani (de regulă). Așa încât cel ce n-are bani pune osul la treabă și învață, să ajungă om mare, cu ceva stare și să poată vedea și el Parisul. Știe prețul banilor și cântărește mult dacă să ia o pâine sau un caiet. Cel ce are bani și de pâine și de caiet nici nu mai ia caiet, căci la ce-i trebuie, oricum nu scrie în el!
Acum, din ce am scris eu mai sus, cu un pic de exagerare se poate construi un silogism:
- Ai părinți, vezi Parisul fără să meriți.
- Nu ai părinți, nu vezi Parisul nici dacă meriți.
De unde reiese:
- Mai bine să meriți și să n-ai părinți decât să ai părinți și să nu meriți.
Stați că m-am încurcat.
Comentarii