Viața ce împletește moartea

Mâinile lor împleteau garoafe în jurul bețelor scurte. Repede, deși omul pentru care o făceau nu mai cunoștea graba. Jerba se contura în jurul scheletului din lemn, între cei doi florari, un el și un ea. Cu fustă tradițională, așezată pe un taburet din plastic, răsucind florile cu îndemânare - țiganca - iar el cu pălărie neagră pe cap, în fața unui chioșc-florărie la zece metri de McDonald's Obor, păreau dintr-un alt timp, de sfârșit de secol XIX. La alți zece metri, o tânără își potrivea obiectivul aparatului foto, spre imortalizare, în timp ce oamenii treceau indiferenți prin fața ei.
Și te oprești o clipă, cât să lași loc să surprindă viața împletind moartea, și privirea ta o întâlnește pe cea a țiganului tânăr care repară fermoare. Amuzat, dă din umeri și zâmbește, a „Ce să-i faci, asta e!” și zâmbești și tu, la rându-ți, îmbrățișând scena cu doar câțiva martori: tu, țiganul cel tânăr și fotografa care împletea și ea, prin imagine, o jerbă nemuritoare.