Vișineștii de la Casa de asigurări de sănătate
- Să plecați de aici, canceroșilor!
Cuvintele pline de ură erau adresate unui părinte ce tocmai își pierduse copilul.Acesta se îndrepta spre apartamentul închiriat de un un ong cu dorința de a oferi o clipă de liniște și de confort celor ce au copii bolnavi de cancer în spital. Zile și nopți aceștia stăteau pe un colț de scaun, de pat, dormeau sau mai degrabă zis vegheau fără a avea cum să pună geană pe geană sau să facă un duș. Într-un apartament închiriat într-un bloc lângă spital, părinții puteau să se odihnească un pic. Mă gândesc că puteau să și plângă fără să fie văzuți.
- Să plecați de aici, canceroșilor!
Cuvintele au încovoiat și mai tare bărbatul ce tocmai își pierduse copilul.
Femeia bună ca o zână le-a spus atât acelor oameni:
- Data viitoare când mai bateți la ușă să fie cu o cană de ceai.
Data viitoare nu a mai fost, pentru că au plecat de acolo.
De e vreun om care nu a pierdut pe cineva din cauza cancerului apoi acela ori e singur cuc, în vârf de munte, ori nu are familie, prieteni, cunoștințe. E straniu că atâtea descoperiri sunt pe lumea asta și vindecarea cancerului nu e printre ele. Sperăm în minuni dar și în vindecări datorită științei.
Acum o săptămână, ca oaspete al taberei create special pentru copiii bolnavi de cancer (sunt serii și pentru copiii cu arsuri) am avut onoarea de a fi parte a celui mai emoționant moment al taberei: înălțarea spre cer a baloanelor cu dorințe. 20 de baloane aveau legate 20 de liste cu dorințe ale celor 20 de adolescenți. Să vă mai spun că fiecare listă începea cu „Să mă fac bine...?”
Am văzut privirile pline de speranță ale acestor copii-adolescenți. Le-am privit chipurile. Sunt frumoși, plini de bucurie, de visuri. Eu, de acum o săptămână, de când i-am întâlnit pe ei și pe voluntarii din Magicamp nu mai am gânduri negre. Gânduri urâte îndreptate spre cineva - să nu-mi spuneți că voi nu ați avut niciodată. Parcă ei m-au vindecat pe mine de răul din mine.
Știți, eu cred că toți ăștia care au fost la Casa de asigurări și au fraudat milioane de euro dar mai mult decât atât, au lăsat să moară oameni care aveau nevoie de îngrijiri, îngrijiri pe care nu le-au primit pentru că fondurile erau îndreptate spre persoane fictive și se terminau până la cei reali, în suferință, deci eu cred că toți monștrii aceștia, căci nu pot fi oameni, nu au văzut niciodată un copil bolnav de cancer. O adolescentă care are perucă și care o întreabă pe cel de lângă ea - Dar tu când te duci să-ți ia sânge? Sau dacă au văzut nu s-a mișcat nimic în ei pentru că nu avea ce să se miște. Pentru că monștrii nu au suflet.
Eu nu știu cum de s-a ajuns aici. Cum de atâția monștri trăiesc printre noi. Cum pot pune capul pe pernă, ce le spune conștiința, de au, cum își pot privi copiii în ochi, cum se pot privi în oglindă. Cum de e posibilă atâta dezumanizare. Dacă ar fi furat niște fabrici aș fi zis - niște escroci! Dar când furi viețile bolnavilor ce poți să spui despre cei ce erau acolo tocmai pentru a le salva viețile sau a le ușura suferința?
Ne uităm la filmulețe cu animale care salvează alte animale. Ne minunăm. Ne minunăm și când oameni salvează alți oameni și îi numim eroi. Ei nici nu se consideră eroi. Sunt oameni. Dar sunt din ce în ce mai puțini oameni și din ce în ce mai mulți monștri. Începând de la vecinii ce ar fi dat poate și cu pietre în ușa apartamenului până la șeful Casei de asigurări de sănătate care ar fi trebuit să apere drepturile și viața pacienților.
Eu văd și acum cele 20 de baloane care s-au îndreptat spre cer, ducând cu ele, pe o bucată de hârtie, dorințele adolescenților. Toate începeau cu „Să mă fac bine...”
Și eu vreau să se împlinească toate. Pentru că nimeni pe lumea asta nu trebuie să sufere. Și pentru că doresc să-l votez președinte pe Matei - aceasta era una dintre dorințele sale. Dar pentru ca toate dorințele spuse sau nespuse ale lor să devină adevărate monștrii trebuie stârpiți.
Cuvintele pline de ură erau adresate unui părinte ce tocmai își pierduse copilul.Acesta se îndrepta spre apartamentul închiriat de un un ong cu dorința de a oferi o clipă de liniște și de confort celor ce au copii bolnavi de cancer în spital. Zile și nopți aceștia stăteau pe un colț de scaun, de pat, dormeau sau mai degrabă zis vegheau fără a avea cum să pună geană pe geană sau să facă un duș. Într-un apartament închiriat într-un bloc lângă spital, părinții puteau să se odihnească un pic. Mă gândesc că puteau să și plângă fără să fie văzuți.
- Să plecați de aici, canceroșilor!
Cuvintele au încovoiat și mai tare bărbatul ce tocmai își pierduse copilul.
Femeia bună ca o zână le-a spus atât acelor oameni:
- Data viitoare când mai bateți la ușă să fie cu o cană de ceai.
Data viitoare nu a mai fost, pentru că au plecat de acolo.
De e vreun om care nu a pierdut pe cineva din cauza cancerului apoi acela ori e singur cuc, în vârf de munte, ori nu are familie, prieteni, cunoștințe. E straniu că atâtea descoperiri sunt pe lumea asta și vindecarea cancerului nu e printre ele. Sperăm în minuni dar și în vindecări datorită științei.
Acum o săptămână, ca oaspete al taberei create special pentru copiii bolnavi de cancer (sunt serii și pentru copiii cu arsuri) am avut onoarea de a fi parte a celui mai emoționant moment al taberei: înălțarea spre cer a baloanelor cu dorințe. 20 de baloane aveau legate 20 de liste cu dorințe ale celor 20 de adolescenți. Să vă mai spun că fiecare listă începea cu „Să mă fac bine...?”
Am văzut privirile pline de speranță ale acestor copii-adolescenți. Le-am privit chipurile. Sunt frumoși, plini de bucurie, de visuri. Eu, de acum o săptămână, de când i-am întâlnit pe ei și pe voluntarii din Magicamp nu mai am gânduri negre. Gânduri urâte îndreptate spre cineva - să nu-mi spuneți că voi nu ați avut niciodată. Parcă ei m-au vindecat pe mine de răul din mine.
Știți, eu cred că toți ăștia care au fost la Casa de asigurări și au fraudat milioane de euro dar mai mult decât atât, au lăsat să moară oameni care aveau nevoie de îngrijiri, îngrijiri pe care nu le-au primit pentru că fondurile erau îndreptate spre persoane fictive și se terminau până la cei reali, în suferință, deci eu cred că toți monștrii aceștia, căci nu pot fi oameni, nu au văzut niciodată un copil bolnav de cancer. O adolescentă care are perucă și care o întreabă pe cel de lângă ea - Dar tu când te duci să-ți ia sânge? Sau dacă au văzut nu s-a mișcat nimic în ei pentru că nu avea ce să se miște. Pentru că monștrii nu au suflet.
Eu nu știu cum de s-a ajuns aici. Cum de atâția monștri trăiesc printre noi. Cum pot pune capul pe pernă, ce le spune conștiința, de au, cum își pot privi copiii în ochi, cum se pot privi în oglindă. Cum de e posibilă atâta dezumanizare. Dacă ar fi furat niște fabrici aș fi zis - niște escroci! Dar când furi viețile bolnavilor ce poți să spui despre cei ce erau acolo tocmai pentru a le salva viețile sau a le ușura suferința?
Ne uităm la filmulețe cu animale care salvează alte animale. Ne minunăm. Ne minunăm și când oameni salvează alți oameni și îi numim eroi. Ei nici nu se consideră eroi. Sunt oameni. Dar sunt din ce în ce mai puțini oameni și din ce în ce mai mulți monștri. Începând de la vecinii ce ar fi dat poate și cu pietre în ușa apartamenului până la șeful Casei de asigurări de sănătate care ar fi trebuit să apere drepturile și viața pacienților.
Eu văd și acum cele 20 de baloane care s-au îndreptat spre cer, ducând cu ele, pe o bucată de hârtie, dorințele adolescenților. Toate începeau cu „Să mă fac bine...”
Și eu vreau să se împlinească toate. Pentru că nimeni pe lumea asta nu trebuie să sufere. Și pentru că doresc să-l votez președinte pe Matei - aceasta era una dintre dorințele sale. Dar pentru ca toate dorințele spuse sau nespuse ale lor să devină adevărate monștrii trebuie stârpiți.
Comentarii
Si as introduce pedeapsa cu moartea pentru cei ce au luat vieti.
Nu pot intelege dezumanizarea si indiferenta ce ne inghit.