Viața în metrou

Două ghivece mari cu tufănele de culoarea toamnei într-o pungă,  două cu tufănele albe în alta. Geanta, o altă pungă. Doamna își trece o pungă cu ghivece dintr-o mână în alta, celalate bagaje sunt pe scaun. Sunt grele ghivecele, din proprie experiență. Îi cedez locul dar mă refuză:
- Cobor la a doua.
Îmi zâmbește, zâmbetul unui om bucuros.
- Până la a doua mai e ceva cale, vă rog să luați loc.
Mulțumește, se așază, privește florile, le așază și pe ele:
- Mă duc la copii, s-au mutat în casă nouă. Nici nu știți ce mult îmi lipsesc.
Oftează.
- Au de toate, așa că le duc flori.
Le urez să fie fericiți și sănătoși.
Lângă scaunul ocupat de bagaje, o tânără vorbește la telefon și mănâncă dintr-o pungă de hârtie niște chipsuri sau alune, nu văd ce. Ține în mână niște hârtii. Par a fi niște ecografii, da, sunt ecografii. Dacă aș întoarce un pic capul mai într-o parte poate chiar aș vedea un picioruș... Dacă.
Doamna cu flori se ridică de pe scaun, își încarcă brațele cu bagaje, nici nu se mai vede de flori. E îmbrăcată elegant, deși nu pare a fi o obișnuință. Îmi mulțumește încă o dată și coboară din metrou. Tânăra a dispărut și ea, rămâne, sprijinit de bară, tânărul cu chitara în husă. El va coborî la Gara de Nord. 
Metroul ne duce pe toți mai departe.