„Ferestre din București și poveștile lor”. Carte construită de Cătălin D. Constantin.

 Cădirea editurii Cugetarea - a editorului Georgescu Delabras

 

O carte-obiect cu, așa cum spune titlul, povești ale ferestrelor din București. O carte pe care să o ai, să o dăruiești, o carte care te lasă și pe tine, cititorule, să-ți scrii povestea, căci ultima fereastră din carte are alături o pagină albă, pentru povestea ta. Dar dincolo de povești și de fotografii, poate că important e că, fără să știi, fără să vrei, începi să privești sau să reprivești ferestrele orașului. Să-ți imaginezi tu însuți povești. Să întâlnești povești.

Astăzi am mers pe Mătăsari. Și am privit ferestrele. Diverse, precum poveștile celor ce le-au deschis. Într-un soare inimaginabil pentru acest 8 noiembrie, am mers pe strada liniștită și m-am uitat la ferestre. Dintr-o curte ieșea fum mirositor de mici și prin poarta întredeschisă l-am zărit pe proprietar în fața unui grătar cu mici. Un bărbat subțirel trecea pe stradă, agale. Un bătrân i-a spus altuia, peste drum:

- A făcut fotografii!

- Și eu ce să-i fac! a răspuns, indiferent, celălalt.

Dintr-un cadru de fereastră un bătrân într-un maieu alb, chinezesc, cu un șomoiog de vată în ureche m-a întrebat, în timp ce trăgea dintr-o țigară, de ce filmez.

Am zâmbit și am zis că le fotografiez că sunt frumoase și că e păcat de ele, că vor dispărea. Și am ridicat telefonul cu gândul de a-l ruga să mă lase să-i fac o fotografie.

El a râs și a dat din mână a - Ha, hai că-mi placi, ce spui tu acolo? - și atunci am văzut că nu aveam ce fotografie să-i fac, era într-un cadru de fereastră din termopan și apoi am mai văzut că toată casa lui avea ferestrele din termopan alb. Oare ce ferestre avea casa înainte de termopanul alb? Ce povești?

La capătul străzii un tânăr stătea pe o bancă, în fața unui barber shop. Am fotografiat ușa vecină.

Desigur că fotografiile mele sunt de amatorul amatorilor și să mi se ierte alăturarea cu fotografiile din carte dar senzația pe care am avut-o astăzi a fost atât de vie, atât de îmbietoare și îmbătătoare încât trebuia să spun cine mi-a insuflat-o.