Marea - nemărginire pururea mișcată

„O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mișcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate fețele - căci ea e schimbătoare la coloare și în mișcări, de unde unii autori o și compară cu femeia.

....

O terasă pe țărmul înalt dă o frumoasă priveliște pe toată întinderea mării și, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care plutește pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, și noaptea marea își merită numele ei de neagră.

...

Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți  asupra mării, pe care aș vrea să plutesc cu tine.”

Eminescu, Constanța, 16 iunie 1882, Hotel d Angleterre. Scrisoare adresată Veronicăi Micle.

Peste 100 de ani, în 1984, o indiancă - Amita Bhose - avea să ofere un interviu despre Eminescu, despre mare, într-o plimbare în zona peninsulară a Constanței, depunând o crăiță - „poate singura dintre florile mele preferate care există și în România ” - la picioarele statuii lui Eminescu.

Și mă gândesc că, poate, e singurul loc unde statuia lui Eminescu e acolo unde și-ar fi dorit și Eminescu să se odihnească - pe terasa cu țărmul înalt.