Ciufulici, din ţara de pitici, la Gaudeamus
La Gaudeamus o să fie şi "Ciufulici", editura Cununi de stele inaugurând astfel colecţia „Cununi de stele pentru copii”.
Ana Coman are 14 ani, e elevă în clasa a VIII-a şi membră a Corului de copii Radio. Pe la nouă ani voia să devină scriitoare, drept pentru care a început vreo cinci romane. Poate nerăbdarea vârstei a făcut-o să le abandoneze şi să se dedice poeziei şi poveştilor. A umplut un caiet cu o viteză de invidiat după care… l-a uitat într-un sertar.
Literatură de sertar? Se poate spune şi aşa, din moment ce unele poezii sunt datate 21 ianuarie 2005. Acestea fac obiectul unui volum separat de „Ciufulici”, scris în aceeaşi perioadă.
Ciufulici din ţara de pitici, eroul cărţii de faţă, este un năzdrăvan care are „doi fraţi, două surori/ce se-mbracă-n multe culori” şi… dar mai bine să-i descoperiţi singuri povestea scrisă cu talent şi candoare copilărească. Cu siguranţă îl veţi îndrăgi pe Ciufulici, cel din ţara de pitici, personaj creat de Ana la vârsta de nouă ani, când era o fetiţă cu codiţe şi cu zâmbet luminos. Acum nu mai are codiţe, dar zâmbetul e acelaşi.
Cartea are şi ilustraţii de colorat, astfel împăcându-se şi capra şi varza: adică şi pe cei mari, care ştiu să citească, şi pe cei mici, care încă n-au descoperit plăcerea lecturii.
Ciufulici vă aşteaptă la Gaudeamus!
Comentarii
Sper ca esti bine, si tu si mama, te-ai intors?
Sa-mi tii pumnii, m-am ingrozit cate teancuri de carti am vazut azi la Gaudeamus (in pregatire)
Ganduri bune si multumesc, draga Carmen, sa ne auzim numai cu vesti bune