Cum s-a făcut de nu mi-am bătut copilul





Mare lansare mare va fi pe 24 noiembrie, la ora 11, în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus. La standul editurii Cununi de stele -adică acasă - un stand mic cu numarul 354, la nivelul 7.70 - cine vrea sa ma gaseasca mai gaseste, cine nu, zice ca s-a ratacit, va astept impreuna cu Anca Florea, Adrian Nicolae Popescu, sa ne cunoastem, sa ne imprietenim, vorba ceea. Puteti cumpara si cartea, nu ma supar, nu ca ati contribui la bunastarea familiei si nici la cea a editurii, dar as mai achita din datoriile catre tipografie....

Si ca sa nu ma mai plang, ca nu asta era scopul, iaca si un fragment, un eseu panseu, de fapt.

Mamițele secolului XXI

Paralela următoare ar putea fi o consecință a faptului că un anume an este decretat, cultural vorbind, Anul Caragiale. Chiar dacă pe scenele teatrelor românești piesele dramaturgului nu se joacă – omagiere prin omisiune? – , prin manualele școlare tot a mai fost rătăcit câte-un fragment dintr-o schiță de-a sa. Astfel, domnul Goe, Ionel au ocazia să se manifeste, amuzându-ne, căci asemenea situații nu pot fi întâlnite decât în cărți. Dar personajele nu se mulțumesc cu rolul din carte și se multiplică în realitate, acesta fiind, poate omagiul pe care-l aduc ele scriitorului. În momentul în care spiritul domnului Goe și-al lui Ionel intră în casele noastre, te întrebi însă dacă realitatea nu întrece ficțiunea. În copilăria noastră, să pui dulceață în șoșonii musafirului era un gest pe care nici nu îndrăzneai să-l gândești, darămite să-l pui în practică. Să nu-ți asculți părinții, bunicii, institutorii? Îți crăpa obrazul de rușine dacă le spuneai vreo obrăznicie.
Nu la fel se întâmplă în prezent, când nici nu mai ai nevoie să-l citești pe Caragiale, deoarece domnii Goe, Ioneii sunt pretutindeni. Copii aflați în vizită, care scotocesc peste tot, sparg obiecte, intervin în discuțiile adulților. Care răspund obraznic profesorului care le face observație. Râd de bătrânețea trecătorilor, împing vecinii pentru a ajunge primii la ușă, nu salută. Nu ei sunt problema, adică adevărata problemă. Ci mamițele. Mamițele care se distrează sau ignoră comportamentul urât, nepoliticos, al copiilor lor. Mamițele care încurajează o asemenea atitudine, considerând că unui copil nu trebuie să-i interzici nimic, deoarece îi îngrădești dezvoltarea intelectuală, îi afectezi personalitatea. De aceea-l lasă să cotrobăie peste tot, să se adreseze urât colegilor sau institutorilor. Sunt acele mamițe care râd, mândre, când odrasla lor refuză, violent, să împartă jucăriile cu un alt copil. „Are personalitate“, gândesc ele, deci n-o să-i ia nimeni cașcavalul din gură. E doar un exemplu. Mamițele acestea însă nu-și ajută deloc copiii. Fiindcă nu numai că-i dirijează spre impolitețe, neascultare, tupeu, dar nici nu suportă observațiile pertinente ale prietenilor, educatorilor. Sunt reticente la cuvinte de genul: „Copilul dumneavoastră l-a scuipat pe cel de lângă el, ar trebui să discutați cu el, să-i spuneți că nu-i frumos, nici sănătos“. Nu se poate, trebuie să fi fost provocat, el nu face asemenea gesturi! Celălalt e de vină, nu copilul ei. De asemenea, mamița nu suportă ca un alt adult să-i facă vreo observație copilului. „Cum adică să-i spună să nu mai tragă de fața de masă? Păi, știa că avem copil mic! Trebuia să-și asume riscul. Doar n-o să-l țin legat, că are ea vază de cristal pe masă!“. Cam așa gândesc mamițele. Și se manifestă ca atare. Cel care are bunul simț de a face o observație, de a o trage de mânecă pe fetița care dă iama în parfumurile gazdei și-a pierdut, în ochii acesteia, statutul de prieten. Priviri răutăcioase se îndreaptă spre cel care nu zâmbește când simte piciorul cufundându-se în dulceață. Mamița nu suportă ca cineva să-i spună că are un copil răsfățat, și cel ce face asemenea greșeală n-o să mai aibă ocazia s-o facă și a doua oară. Ce nu știe însă ea e că, nu peste mult timp, cel pe care-l „apără“ acum se va răzbuna mai târziu, fără să știe că e vorba de o răzbunare, turnându-i propriei mame dulceață în pantofi. Și o va obliga să zâmbească. Fiindcă semeni vânt, culegi furtună…

Comentarii

Postări populare