Cum s-a făcut de japonezii sunt înaintea noastră cu o mie de ani
Păi... simplu. Că lucrurile clare sunt simple. Luăm exemplu un liceu obișnuit -Liceul de stat Yasaka din Japonia. Aflăm din prezentarea Corului venit în vizită în România că liceul e situat în orașul Sagamihara din prefectura Kanagawa. Mai pe românește, undeva în Japonia. Că am lămurit aspectul acesta mai aflăm că
„e o instituție de învățământ care reunește patru profiluri educaționale: profilul de arte (muzică și arte plastice), profilul de științe reale, profilul de limbi străine și profilul de sport.
Instituția noastră de învățământ își propune să aprofundeze și să solidifice programa școlară tradițională, atât în cazul cursurilor vocaționale cât și în cel al cursurilor obligatorii, indiferent de profil.
În acest scop, începând din anul 2007 am organizat în fiecare an călătorii de studii în Europa, urmărind să dezvoltăm originalitatea fiecăruia dintre elevii noștri și, de asemenea, să perfecționăm un sistem de învățare care să poată răspunde atât specializărilor de studiu cât și aptitudinilor personale.
Grupul care va veni în vizită anul acesta este format din elevi în anul doi de liceu, care studiază ca specializare principală muzica.”
Cam așa gândesc japonezii educația în școli. Dezvoltarea originalității, a aptitudinilor....
Și au venit. Și au cântat. Cu tot respectul, copiii Corului Radio sunt de zece ori mai bine pregătiți decât elevii Corului japonez și ei nu sunt la liceu de profil. Fac muzică în timpul lor liber, seara, după ore, sâmbăta, în vacanțe și asta pentru că mai există doi oameni entuziaști care mai cred în frumosul pe care-l poate dărui muzica. Pentru Corul de Copii Radio statul român nu găsește bani nici pentru transport până-n Bulgaria, la un Festival, darămite să-i mai și trimită în lume, auzi, să-și dezvolte originalitatea!
O să spuneți, bine, Japonia e o țară bogată... Păi e, pentru că știe care-i e bogăția - copiii. Educația, cultura. Statul investește în copii. Nu s-au clintit de lângă perete cât timp a cântat Corul de Copii Radio. Au ascultat în profundă tăcere, ca și cum nu ar fi fost în sală. O, pe elevii români de la Liceul de muzică i-am văzut cândva: butonau telefoanele, gălăgioși, vorbeau întruna.
Azi, în sală se aflau vreo două clase de la Liceul Gh. Lazăr. La vreo 10-12 ani. Profesoarele îi stăpâneau cu greu - și-au dat totuși silința și e de apreciat că i-au adus. Oricum, au avut telefoanele închise, chiar dacă mai butonau sau mai scăpau câte un telefon pe jos. Le-am rugat să anunțe părinții că se fac preselecții pentru Cor.
- Și cine să-i aducă? a întrebat una dintre profesoare. Nu era o întrebare obraznică, era doar informativă. Noi, de mânuță... a răspuns tot ea, văzându-mă oarecum nedumerită.
- Păi nu, părinții, că repetițiile au loc seara...
- A, nu mai au părinții timp de așa ceva, sunt ocupați. Dar noi ne facem datoria, o să le spunem.
Și s-a grăbit să prindă clasa din urmă.
Și am rămas uitându-mă și eu în urma lor, cu programul în mână, acolo unde se aflau informațiile citate mai sus despre Corul japonez.
„e o instituție de învățământ care reunește patru profiluri educaționale: profilul de arte (muzică și arte plastice), profilul de științe reale, profilul de limbi străine și profilul de sport.
Instituția noastră de învățământ își propune să aprofundeze și să solidifice programa școlară tradițională, atât în cazul cursurilor vocaționale cât și în cel al cursurilor obligatorii, indiferent de profil.
În acest scop, începând din anul 2007 am organizat în fiecare an călătorii de studii în Europa, urmărind să dezvoltăm originalitatea fiecăruia dintre elevii noștri și, de asemenea, să perfecționăm un sistem de învățare care să poată răspunde atât specializărilor de studiu cât și aptitudinilor personale.
Grupul care va veni în vizită anul acesta este format din elevi în anul doi de liceu, care studiază ca specializare principală muzica.”
Cam așa gândesc japonezii educația în școli. Dezvoltarea originalității, a aptitudinilor....
 |
| Corul de Copii Radio și Corul Liceului Yasaka |
Și au venit. Și au cântat. Cu tot respectul, copiii Corului Radio sunt de zece ori mai bine pregătiți decât elevii Corului japonez și ei nu sunt la liceu de profil. Fac muzică în timpul lor liber, seara, după ore, sâmbăta, în vacanțe și asta pentru că mai există doi oameni entuziaști care mai cred în frumosul pe care-l poate dărui muzica. Pentru Corul de Copii Radio statul român nu găsește bani nici pentru transport până-n Bulgaria, la un Festival, darămite să-i mai și trimită în lume, auzi, să-și dezvolte originalitatea!
O să spuneți, bine, Japonia e o țară bogată... Păi e, pentru că știe care-i e bogăția - copiii. Educația, cultura. Statul investește în copii. Nu s-au clintit de lângă perete cât timp a cântat Corul de Copii Radio. Au ascultat în profundă tăcere, ca și cum nu ar fi fost în sală. O, pe elevii români de la Liceul de muzică i-am văzut cândva: butonau telefoanele, gălăgioși, vorbeau întruna.
Azi, în sală se aflau vreo două clase de la Liceul Gh. Lazăr. La vreo 10-12 ani. Profesoarele îi stăpâneau cu greu - și-au dat totuși silința și e de apreciat că i-au adus. Oricum, au avut telefoanele închise, chiar dacă mai butonau sau mai scăpau câte un telefon pe jos. Le-am rugat să anunțe părinții că se fac preselecții pentru Cor.
- Și cine să-i aducă? a întrebat una dintre profesoare. Nu era o întrebare obraznică, era doar informativă. Noi, de mânuță... a răspuns tot ea, văzându-mă oarecum nedumerită.
- Păi nu, părinții, că repetițiile au loc seara...
- A, nu mai au părinții timp de așa ceva, sunt ocupați. Dar noi ne facem datoria, o să le spunem.
Și s-a grăbit să prindă clasa din urmă.
Și am rămas uitându-mă și eu în urma lor, cu programul în mână, acolo unde se aflau informațiile citate mai sus despre Corul japonez.
Comentarii