Domnitor pentru o zi

De ridici privirea vezi numai cerul, de închizi ochii simți cum soarele lui octombrie văratic îți mângâie pleoapele, de ciulești urechea auzi numai zgomotul înfundat al mașinilor și îndemnurile jucătorilor de fotbal de pe terenul din vecinătate. Totul ajunge la tine filtrat, de departe, tu ești liber și singur și simți că ai putea rămâne aici pe veci: ești la 27 de metri înălțime, pe terasa Turnului Chindia al Curții Domnești Târgoviște.

Biserica Mare Domnească și Palatul Domnesc văzute din Turnul Chindia - chindie înseamnă asfințit.

De la București, cei 80 de kilometri  i-ai străbătut cu mașina într-o oră și jumătate,  într-o duminică de octombrie cald ca o lună de vară. Totul e încă verde, oamenii sunt încă veseli, solari. Ai zice că sunt mulți turiști pentru un obiectiv românesc, dacă ai vedea partea plină a paharului, partea goală ar cam căina însă puținătatea lor, având în vedere că  palma aceasta  de pământ a simțit tălpile lui Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Petru Cercel, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu.

Așa și cu biletul de intrare: 9 lei pentru adulți  și  jumătate pentru elevi, studenți, pensionari. Unii zic că e mult, alții că e puțin. Cert e un lucru: Complexul Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, reabilitat cu 3,5 milioane de lei din fonduri Phare arată ca un muzeu din străinătate. De la intrare până la ieșire (care oricum e tot pe la intrare). De la indicatoare la accesul în beciul domnesc, de la explicații bilingve  pe panouri, în fața obiectivelor, la cea din urmă piatră a zidului de împrejmuire. Iarba încă verde e tunsă, o tufă de viță de vie păzește, cochetă, intrarea Casei Bălașa, purtând numele soției lui Constantin Șerban, casă care fusese destinată spre „odihnă creștinilor care cad la nevoie”. Merele se răsfață în pomi, spre ciuda nucului cel mare, ale cărui fructe, căzute de bătrânețe, sunt vânate de turistele pofticioase. Tâșnitoarele funcționează, băncile din lemn grupate în pătrat te îmbie la leneveală, spre a privi măreția lumii apuse.

Câteva ore bune trec aici ca o zi: cât să cutreieri cu pași înceți ruinele Palatului domnesc, încăpere după încăpere, fără să știi prea  bine ce vizitezi – aici poate că ar fi fost potrivite niște indicații – dar altfel nu l-ai mai vedea pe puștiul care se cățără pe ziduri, la câțiva metri înălțime, și se amuză strigându-și tovarășii.  Din „palatul mic dar frumos și măreț”  au rămas doar pietrele, cărămizile și… cimentul – restaurarea încă e recentă. Pivința se întinde sub palat, Lapidarium în prezent, Biserica Mare Domnească ctitorită de Petru Cercel dar pictată în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu te întâmpină cu cea mai mare galerie a portretelor domnitorilor dintr-o biserică – și aici te urmărește fotografia din Manualul de istorie al copilăriei tale.  Turnul Chindia, ridicat de Vlad Dracul peste turnul bisericii paraclis  - din biserică păstrându-se numai zidurile la o înălțime de 2 metri – găzduiește o expoziție dedicată lui Vlad Țepeș și constați pentru a doua oară existența virgulei între subiect și predicat „Vlad Țepeș, acordă…”, îți spui iar că ești cârcotaș, așa că citești, mai încolo, panoul despre baia domnească, pus cam la trei metri de balustradă – aici și să fie o virgulă nu o vezi. Fortificațiile Curții Domnești, Biserica Sfânta Vineri, Grădinile domnești pe care le vezi din, poate, sala de bal a palatului– acum parc al orașului, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, toate aceste obiective te cuceresc nu neapărat prin istoria pe care o poartă ci prin modul cum a fost restituită românilor: cu respect atât pentru cărămida din zid cât și pentru cel ce o privește. Și, privind apoi spre cer, înțelegi vorbele lui Iov, cioplite pe piatra de mormânt a domniței Elina: „Omul născut din femee în timpul scurt cât trăiește este plin de multe necazuri cari ca și floarea răsare și se trece și dispare ca umbra.” Omul dispare ca umbra, rămâne istoria, „spre pomenire mângâietoare pentru țărâna vitejilor (… ) și de îndemn puternic ca să-și aducă aminte ce au fost și ceea ce pot fi.” (prințul Gheorghe Bibescu).

Turnul Chindia nu se poate ascunde în spatele zidurilor.

Poarta de intrare - dreapta - și Biserica Mare Domnească

Fortificațiile Curții Domnești și parte din Casa Domnească

Ctitorii Bisericii Mari Domnești: Petru Cercel și Constantin Brâncoveanu

Imagine din interiorul Bisericii Mari Domnești.

Clopotul, la intrarea în biserică

Balconul (cafas) pentru familia domnească, deasupra intrării în naos.

x

Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești

Biserica Sfânta Vineri

Fortificațiile și, în parc, ruinele Foișorului.

Pivința, Lapidarium în prezent

Muzeu în aer liber

Turnul Chindia, văzut din dreptul bisericii paraclis.

Agățat de istorie....

...nu va ajunge niciodată așa.

Notă: nici un articol, fragment sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul scris al autoarei.