Don Quijote și șobolanul

         Locuiesc în blocul acesta de un sfert de veac. Relațiile mele cu restul blocului s-au redus la saluturi, întrebări scurte, politicoase. Să nu înțelegeți că sunt vreo ciufută. Sunt un bun vecin, dar nu am prieteni în bloc, nici măcar amici. Nu despre asta vreau eu să vorbesc aici ci despre implicarea într-ale blocului. Au fost mulți ani când nici măcar nu luam în seamă anunțul cu ședința de bloc. Pur și simplu nu mă interesa acest aspect. Cam cum sunt tinerii de azi care spun că nu-i intersează politica și nu se duc la vot. Își văd de treaba lor. Asta făceam și eu: îmi vedeam de treaba mea. La o ședință la care am ajuns nici eu nu mai știu cum, m-am și amuzat dar m-am și enervat - toți erau în vârstă, vorbeau unii peste alții, parcă eram la o ședință de partid. Câțiva ani iar nu m-am mai dus pentru că nu m-a interesat. Bine, rău, blocul funcționa și fără implicarea mea. Deciziile luate la ședințe erau afișate apoi la avizier - schimbarea țevilor de la subsol, alegerea unei firme care să verifice gazele etc. Treburi administrative.
         Oamenii erau și nu erau mulțumiți de ce se întâmpla în bloc însă cei ce nu erau mulțumiți o spuneau la colțul blocului. Nu participau la ședințe, din câte înțelegeam când treceam pe lângă ei, pe alee. Unii încercau să mă prindă și pe mine în discuție, însă nu aveau spor.
       Azi așa, mâine așa, au trecut anii. Situația se repeta de la o ședință la alta.
      Într-o zi am văzut anunțul pentru ședință. Aveam și eu niște nemulțumiri și propuneri și voiam să mi le fac cunoscute nu prin radio șanț ci prin participare activă. M-am dus la ședință. Nu s-a ținut, pentru că nu s-a îndeplinit condiția esențială - 50 plus 1. De atunci nu a fost ședință care să fie ținută din prima, întotdeuana de la a doua încercare, când nu mai conta numărul participanților. Ba stai, că mint fără voie - anul acesta s-a ținut din prima, pentru că unii își delegaseră vecinii și astfel s-a întrunit numărul legal.
Bineînțeles că aș fi putut face orice altceva în acea oră și jumătate cât dura ședința plicticoasă. Puteam sta cu picioarele pe pereți, la propriu, dacă nu aveam chef să fac altceva, mai creativ, mai distractiv. Dar nici nu văd cum poți să-ți rezolvi niște probleme dacă nu te implici. O dată, de două ori pe an câte o oră și jumătate. Mi-am spus și eu nemulțumirile, propunerile, am votat pentru sau contra. În timp mi-am mai dat seama de un lucru - dacă mă implic și mai mult sunt șanse și mai mari ca propunerile mele să fie luate în seamă - așa că acum sunt membru în colectivul administrativ. Încă o oră și jumătate în plus față de ședintele colective, cam de trei-patru ori pe an.  Poate cea mai mare victorie obținută e schimbarea unui om de serviciu puturos, apoi iar schimbarea unei alte femei de serviciu puturoase de la o firmă de curățenie. Ba nu, mint - scoaterea interfonului de la ieșirea din bloc - oamenii votaseră să se iasă din bloc tot pe bază de cartelă, cheie. Aveam un interfon la intrare, ca toată lumea, dar noi mai aveam și un altul la ieșire - venea cineva la tine în vizită, apoi trebuia să sune la interfon, jos, în hol, și ca să iasă din bloc, nu numai ca să intre. Noaptea minții. Vecinii mei în vârstă votaseră sistemul acesta „pentru că așa e și la instituții”. Lor li se păruse sigur, așa nu-i mai călca picior de hoț.  În noaptea în care a fost incendiu pe scară, era să ardem ca șobolanii pentru că ușa blocului nu se mai putea deschide din interior, lumina căzuse și norul negru de fum nu îți permitea nici măcar să vezi unde e ușa darămite să mai bagi și cheia în butuc și să descui. În mod normal, dădeai un picior ușii și s-ar fi deschis. Nu. Noi am rămas blocați în bloc, pompierilor aruncându-le cineva cheia de pe balconul etajului I. După 10 minute de la sosirea lor, că nimeni nu găsea o cheie să le-o arunce și să ne descuie. De fapt, acum că scriu, îmi dau seama că acela a fost momentul când m-am decis să merg la ședințele de bloc. Oamenii aceia deciseseră pentru mine și era cât pe ce să-mi pierd viața.
           Nu a fost ușor să-i conving la ședință să scoatem al doilea interfon. Le-am spus că muream ca șobolanii, dar degeaba. Încet, încet, au început să fie de partea mea și alții. Le-am sugerat să păstreze al doilea interfon, dacă doresc, dar tot pentru a intra.
- Să vedeți acuma câte spargeri vor fi în bloc, să nu-mi spuneți că nu v-am avertizat!
Așa-mi ziceau, așa ziceau. Nu a fost nici măcar una de atunci.

       În blocul în care locuiesc, oamenii sunt în vârstă, cei mai mulți. Periodic mai pleacă, terminându-și drumul aici. Copiii lor s-au mutat sau rămân în apartamentele moștenite, au copii la rândul lor. Ici colo apare câte o bicicletă legată de balustradă. Lucru inacceptabil, din punctul de vedere al celor în vârstă - deranjează. Nu s-a plâns nimeni. Și Verzulia mea ar deranja, ar zgârâia peretele liftului. De zgârâiat nu l-a zgârâiat, dar ar putea-o face.

        În comitetul de administrație mai sunt două persoane cam de vârsta mea, chiar mai tinere. Vrem să amenajăm o grădiniță cu flori, să zugrăvim scara, să vopsim ușile colorat - nu, griul e cel mai bun, ține la murdărie, faianța pe hol ține și ea la murdărie. Tomberoane mov? Unde ați mai văzut așa ceva? - Zidul ăla urât, apoi dacă nu-l face proprietarul magazinului, eu propun să-l facem noi, cu o găleată de lavabil nu avem ce face!
- Cum, dar nu mă interesează, zice vicepreședintele asociației.
- Păi e chiar la intrare, e urât.
- Întorc capul în altă parte, zice el.

      Tot el i-a spus femeii de serviciu care se apucase să măture și pe lângă mașini, în zona din fața intrării în bloc dar care zonă ține de primărie, că dacă vrea să măture să o facă după program, nu în timpul programului. Apoi prost să fii să mai mături, nu? Am liniștit-o oarecum pe doamnă, spunându-i că omul acesta critică tot timpul, nu a venit vreodată cu o idee constructivă, niciodată nu e mulțumit dar nici nu face nimic.

      Oamenii îl votează în continuare, din inerție, pentru că e de-al lor, sunt vecini de când s-a făcut blocul. Dar încet, încet, oamenilor începe să le placă și culorile mai vesele, nu numai griul, încep să nu mai arunce de la balcon chiștoacele, mai sădesc câte o floare în grădință.

     Ce vreau eu să spun aici e simplu: că dacă nu te implici arzi ca șobolanul. Că dacă nu te duci la vot trăiești ca șobolanul, pentru că-ți decide altul viața. În toată viața ta, dacă nu te implici tu se va implica un altul și îți va pune un interfon la intrare și unul la ieșire și va arunca departe cheia.
Asta am vrut să spun. Mergeți la vot, implicați-vă în comunitatea în care trăiți, locuiți. Da, o oră și jumătate ați fi putut sta cu picioarele pe pereți, nu să vă luptați cu morile de vânt. Dar mai bine vă luptați cu morile de vânt decât să ieșiți cu picioarele înainte din casă.