Dragă Vasile Oprișan

 (Scuzați adresarea, dar așa se obișnuiește într-o scrisoare),

Ce mai faceți, sper că sunteți bine, dumneavoastră și ai dumneavoastră. Noi, bine, pe aici, cu ale noastre, de-ale femeilor. Mai o palmă de la bărbat, mai o înjurătură, mai o mână pe fund pusă de câte unul prin autobuz, mai o pipăială din partea șefului, mai o geantă smulsă-n gang de către un aurolac... dintr-astea, lucruri feminine. Dar în rest să știți că suntem bine și chiar vă mulțumesc în numele tuturor femeilor zdravene la cap pentru intervenția avută. Aveți dreptate și bine le-ați zis-o: păi pentru o palmă suni tu la 112? Păi ce, aia e bătaie? Niște mironosițe, domnule, cer atenție, lasă că le-am mirosit eu. Vă spun eu că le și place, de-ale naibii îl întărâtă pe bărbat, să le tragă una, că sunt niște masochiste. Cine le pune să-l întrebe pe bărbat unde sunt banii de salariu? Când vine el abțiguit de la cârciumă se trezesc ele să-l întrebe? Vă spun eu că și-o cer. Și apoi tot ele cu gura mare, că aoleu mă omoară. Păi cum să le omoare când ele strigă ca din gură de șarpe? Vă zic eu, foarte bine ați făcut că le-ați pus la punct. Să stea naibii liniștite acolo la ele acasă, cu bărbatul lor, ăsta e, bun, rău, e al lor, ele l-au vrut, ăla e, ce, când l-au luat nu l-au văzut? Ce, vine omul acasă după o zi de muncă - bine, mai bea și el cu paharul - și ele, în loc să-l lase în pace, să mai bea și el cu paharul, să se uite la televizor, să stea și el liniștit, că de-aia are casă, ele, afurisitele, dă-i și dă-i din gură: că nu au făcut aia, că nu au adus ailaltă, că o fi și că o împărți. Acu, cât o fi omul ăla de calm, apoi tot își iese din pepeni și-i mai scapă una, la furie. O palmă, domnule, ce mare chestie! Și normal că-i trage palma la ora 12 noaptea, că ziceți și dumneavoastră, când? Iar ele, în loc să aștepte dimineața, cum bine le-ați sfătuit, ce fac ele? Pun mâna pe telefon și cheamă poliția, de parcă polițistul ăla nu ar avea altceva de făcut decât să vină la 12 noaptea și să scrie procese verbale. Hai, domnule, că e bătaie de joc. Păi știu ele câte se întâmplă la 12 noaptea? Câte are polițistul ăla de făcut la 12 noaptea? Ziceți că nu are? A, că de fapt deranjul e mare pentru puțin lucru... scuzați. Da, aveți dreptate, cum să deranjezi domnule un polițist pentru o palmă la ora 12 noaptea? Lasă-l odihnit. Până dimineața mai vezi tu ce faci, de o mai apuci.

Domnule chestor, dar de fapt eu v-am scris ca să vă zic altceva, de fapt să vă sfătuiesc: dragă domnule chestor, de simțiți așa un junghi pe undeva la 12 noaptea apoi nu sunați la 112 la salvare, pentru atâta lucru. E adevărat, s-ar putea să nu mai apucați să sunați dimineața, dar zău că nu merită să-i deranjați pe cei de la salvare pentru un junghi în inimă. E doar un junghi, domnule, ce mare chestie. La fel, de vedeți un firicel de fum pe la colțul casei la 12 noaptea zău că nu merită să-i deranjați pe pompieri. Mai așteptați până dimineața, stați acolo, liniștit, în casa dumneavoastră, vedeți ce se întâmplă până dimineața, poate nu mai e nevoie să sunați.
Asta voiam să vă spun, să stați liniștit până dimineața, e păcat să-i deranjați pe oamenii aceia care sunt la serviciu, dumneavoastră știți cel mai bine. Altfel, soția dumneavoastră e bine, sper, nu v-a părăsit, nu? Nici nu ar avea de ce, rar mai găsește ca dumneavoastră, ar fi păcat.

Semnează o doamnă care n-a luat nici o palmă de la barbată-său dar în cazul în care o va lua vă garantează că vă va urma sfatul.

Comentarii

Postări populare