Lumea Brăilei din Grădina Publică

La Brăila am revenit anul acesta grație unui pom lăudat - un târg de carte despre care am să vă povestesc însă nu acum. Am revăzut câțiva oameni care mi-au devenit dragi și am pornit și spre Grădina Publică, împinsă și de curiozitate, au nu cumva castelul de apă a fost transformat într-un mare observator astronomic, într-o minune a luminilor și îl ratez? Nu m-a lovit nici o explozie de lumini, proiect lăudat prin presă, ba din contră, acum un lanț te împiedica să treci dincolo de capătul scărilor, spre castel.

Am străbătut aleile parcului, observând calmul localnicilor ieșiți la plimbare cu copii, căței, biciclete. De parcă toate grijile lumii fuseseră lăsate la intrarea în parc. Ici niște copii alergau cu rolele, dincolo doi bătrâni povesteau, pe o bancă, stând cu spatele la o statuie pe care m-au îndemnat să o fotografiez:
- Fotografiați-o, că are toate dotările corespunzătoare, îmi zice unul dintre ei, râzând știrb.
Îmi spun că acum s-au cunoscut dar stau de vorbă de o oră ca niște buni prieteni. Adevărat că au și o sticlă cu bere lângă ei.
În foișor doi adolescenți se sărută, așa că tec mai departe, fără a face vreo fotografie. Casa memorială Panait Istati e închisă, e seară deja, și e străjuită de un bodyguard absent și de un câine somnolent.
Cobor câteva trepte și descopăr că sunt pictate, ce minune! În zare se mai zăresc capetele a câtorva macarale, probabil abandonate în port, iar în alt punct cardinal observ vârful unui coș industrial ieșind din verdeață.
Un restaurant portocaliu, parcă, și luminat strident, pare a face notă discordantă în acel parc în care doar calmul și straturile de flori ar avea loc, printre tei și scuturându-și florile pe umerii lui Mihai Eminescu.
Lângă acel restaurant țipător, o terasă cu mese pline - adulții beau bere sau vin - din carafe aburite - iar copiii se plimbă cu bicicletele sau minikarturile. Micii mă îmbie, așa că mă așez la o masă, cu doi mici și un pahar de bere, în tihnă. Lângă masa vecină se așază, întâmplător, desigur, o tânără și frumoasă doamnă de la teatru, cunoscută anul trecut și revăzută cu bucurie anul acesta. Ne salutăm zâmbind iar eu refuz autanul pe care mi-l oferă soțul dânsei. Țânțarii sunt singura neplăcere din această seară de o normalitate ireală.