Călușuri pentru gură, la pachet cu biletul de intrare

Cu mulți ani în urmă, pe vremea comunismului, am mers la Operă cu prietena mea și prietenul ei. Eram studenți, aveam locuri mai în spate și jur că am venit cu intenții bune, serioase. Numai că la un moment dat prim-balerinul a obosit. Pur și simplu se opintea să ridice de pe scenă prim-balerina care, mă scuzați, era mai durdulie, ca să nu spun durdulie bine. Scenele, repetate, erau hilare și ne-a umflat râsul. Râdeam toți trei ca nebunii, ceea ce ne-a atras disprețul domneni în vârstă din fața noastră. Și observațiile, desigur. Ele erau justificate, observațiile, dar acum, să recunoaștem, și râsul nostru era justificat. Era ridicol ce se întâmpla pe scenă, ca să nu spun că era o batjocură și la adresa spectatorilor. Adică în regulă, o fi ea mai plinuță prim-balerina dar atunci ori nu o mai distribui în rol de primă balerină ori alegi un prim balerin pe măsură, să o poată ridica de pe scenă și să o țină pe umeri.
Uneori mă simt prost când mi-aduc aminte de scena asta, adică îmi e rușine. Dar și ei și-au cerut-o, cum se zice. Adică oferă naibii spectacol de calitate și abia atunci întreabă-te de ce râd niște nesimțiti. Dacă râd. Știu totuși că am plecat din timpul reprezentației.

Cu mai puțini ani în urmă, domnul Voicu Popescu, dirijorul de până curând al Corului de Copii Radio, ne spunea la o ședință cu părinții că în timpul unui concert la o școală dintr-o țară nordică, a fost foarte mirat că din sala unde urmau să aibă concert nu se auzea nimic. Corul de Copii Radio repeta într-o sală de curs și în sala alăturată urma să fie concertul. Cu 5 minute înainte de concert, elevii au venit - fiecare cu un scaun - și s-au așezat în cea mai mare liniște în sală. Nu s-a auzit nici musca. Discuția era cumva legată de mirarea noastră că în timpul concertelor de la Sala Radio mulți vorbesc - adulți - , unii își mai lasă și telefonul deschis și acesta începe să sune. Unii vin cu bebelușii sau cu copiii de trei-patru ani care bântuie printre rânduri și chiuie, deși regulamentul interzice accesul copiilor sub 7 ani.  Aici e vina celor de la intrare, care le permit accesul. Dar și a părinților care consideră că dacă e vorba de un cor de copii ar putea să-i aducă pe pruncii lor, poate crezând că vor adormi în timpul cântecelor sau că o fi, vezi, Doamne, ceva interactiv, o joacă. Personal nu sunt de acord cu prezența copiilor sub 7 ani în sală. Nu ai cu cine să-l lași nu vii - și am trecut și eu prin asta.

Odată, în timpul unui concert al Corului de Copii Radio m-am întors spre cei trei adolescenți din spatele meu și care vorbeau întruna.
- Auziți, pentru ca voi să puteți veni aici să vorbiți întruna să știți că toți cei de pe scenă au repetat și au muncit ore în șir.
Au tăcut instantaneu.
Și da, îi pun cam mereu la punct pe cei ce vorbesc în timpul unui film, al unui concert.

Tot cu ani în urmă, la concertul lui Sting am fost împreună cu soțul meu și cu foști colegi de liceu de-ai lui. La un moment dat ne-am desprins de grup și ne-am pierdut în mulțime, căci bărbații stăteau de vorbă în cerc, cu paharele de bere în mână. Mi-am zis că eu am venit pentru concert și nu pentru bere și vorbă, pentru astea din urmă există cârciumi. Ei erau în spate de tot, aproape de tonetele cu bere, nu ajungea sigur murmurul lor până la Sting și de doreau să bea bere și să povestească până la urmă era treaba lor, eu venisem pentru concert. Adică nu vedeam nici un motiv să dau 120 de lei pe bilet ca să beau bere și să-mi aduc aminte de copilărie. Una e una, alta e alta. Dacă vreau să beau bere de 120 de lei mă duc în cârciumă.


În ultimii doi ani am tot fost pe la concerte în cluburi. Și la trupe mai mici dar și la trupe mai mari. Și nu reușesc să înțeleg cum de tineri care tac tot timpul, în telefonul lor prinși, odată aflați la concerte vorbesc întruna. Cum de sunt atât de nesimțiti, că de fapt despre asta e vorba, nesimțire. Să vii și să-ți faci un selfie la concertul nu știu cărei trupe mari și apoi să vorbești tot timpul cât cântă oamenii aceia pe scenă. Oamenii aceia care au  muncit de le-au sărit capacele, au investit și timp și bani (în instrumente) și talent și energie pentru ca tu, nesimțitule, să vii în fața lor, să-ți faci un selfie și să te lauzi că ai fost la concert FiRMA, de pildă (poate la final prinzi și o poză cu Rocca, mai știi, să vezi atunci noroc pe tine, mai ales dacă ești domnișoară, să vezi like-uri și invidie).

Bineînțeles, e vorba de educație. De respect. Respect pentru munca unor oameni. Cum ar fi dacă eu aș veni la serviciul tău și aș vorbi lângă tine? Cum ar fi dacă aș veni la serviciul tău de corporatrist și ți-aș trage scaunul de sub fund, pentru că de fapt tu asta faci, tragi microfonul din fața artistului? Dacă m-aș așeza în fața ta și mi-aș aduce și o amică și m-aș pune pe povestit? Ți-ar conveni? Poate că așa ar trebui să ți se facă, dinte pentru dinte dacă artiștii au bun simț și nu pleacă de pe scenă pentru că ești tu nesimțit? Dacă nu ai învățat acasă, la școală, la serviciu, că trebuie să respecți ca să fii respectat, măcar să fii constrâns să o faci. De-asta eu aș da, la intrarea la concert, și un căluș pentru gură. Obligatoriu la scanarea biletului.