De ce nu sunt Andreea Esca

Înțeleg că au pus-o la zid, au dat cu ea de pământ, o ciumată. Au acuzat-o, poate că de ar fi întâlnit-o ar fi și scuipat-o. Personal, consider că e decizia fiecăruia de a mărturisi parte din viața sa. Iar când ești și parte dintr-o corporație, te mai și supui acelor reguli. Se pare că și-a atras un val de ură, Andreea Esca. Rememorând eu niște întâmplări de zeci de ani, aș completa - ura nu s-a format acum, nu a crescut ca o tumoră (de la un nodulaș la o mare minge de fotbal care ne lovește tot pe noi în cap când dăm în ea cu piciorul). Ura există dintotdeauna. Acum oamenii au avut ocazia să și-o manifeste mai cu spor și cu spume. De ce o urăsc oamenii pe Andreea Esca? O, nu, ei nu au ceva personal cu ea, poate fi și Nadia Comăneci. Oamenii urăsc reușita, succesul. Oamenii dau jos statui pe care le-au venerat, cum să nu dea cu pietre în cel ce a greșit? A greșit. A mințit. Ce a greșit, ce a mințit? De ce trebuie o persoană publică, model - deși mă cam îndoiesc că o mai ia cineva de model pe Andreea Esca, acum „modele” sunt niște țoape botoxate - să iasă la pupitru și să declare că a avut boala X sau Y? Personal, consider că nu trebuie nimic. Din moment ce omul a respectat toate regulile medicale, nu are ciumă să meargă pe drum cu ea și să ne mângâie în timp ce ne zâmbește, transmițându-ne ciuma, nu văd de ce trebuie să-și justifice lipsa din viața publică.

Revenind la ură, să vă dau niște exemple concrete legate chiar de mitul Andreea Esca. La începutul protv-ului, deci 1995, o vecină de-a mea, mereu nemulțumită, mereu cârcotașă, a izbucnit, la un moment dat:
- Dar ce are Esca și n-am eu?
Doamna avea atunci vreo 60 de ani, era pensionară și ura succesul Andreei Esca așa cum ai ura un dușman.

Pe la vreo 4-5 ani, fiică-mea își mai petrecea o parte din timpul de după grădiniță la protv unde lucra al său tată. La un moment dat Andreea Esca i-a dăruit două inelușe de copil pe care fiică-mea le purta cu mare fală. În parc o fetiță i-a admirat inelele. Fiică-mea a răspuns, foarte mândră, că le are de la Andreea Esca. Fetița s-a uitat la ea cu dispreț, i-a aruncat în față un „Mincinoaso!”, s-a întors cu spatele și nu s-a mai jucat cu ea. De atunci nu a mai zis nimănui de unde are inelele. În mintea ei de copil clar s-a rupt ceva, adevărul frumos și incredibil nu poate fi acceptat. Zânele nu coboară printre noi. De aceea, poate, uneori e bine să ținem pentru noi frumosul ce ni se întâmplă. Când îl împărtășim străinilor riscăm să-l murdărim. A fost o lecție pe care a primit-o la o vârstă la care nu înțelegea.

Personal, despre ură, am și eu exemple. Mai degrabă despre frustrări, dar le pot lega și de ură, căci duc la ură. În urmă cu ani am cunoscut o scriitoare de succes. A fost o situație frustrantă, timp de câteva săptămâni m-am hrănit cu acea furie, era un fel de ce are ea și nu am eu? Devenisem vecina mea, ce are Esca și nu am eu? Nu am mai putut lucra nimic aproape în acea perioadă, eram așa de încărcată de furie încât energia se risipea într-o direcție total greșită. Încet, încet m-am liniștit singură, spunându-mi că ea are un alt stil, are în spate o întreagă industrie de promovare, are alt public, altă vizibilitate. Iar dacă eu nu am succes nu înseamnă că e vina ei ci ar fi bine să mă uit mai bine la mine și să mă mobilizez, să fiu mai activă etc. Ea nu avea nici o vină pentru nesuccesul meu. Când am priceput asta cu fiecare moleculă a mea am putut lucra din nou.

Ura nu naște dragoste. Nu construiește. Nici măcar nu-ți face bine, te roade ca un vierme, nu te lasă să dormi. Ești mereu nemulțumit, certăreț. În loc să clădești, dărâmi. Te dărâmi pe tine, îți dărâmi relațiile. Viața e simplă, de fapt. Tu ești făuritorul vieții tale. Nu Andreea Esca.