Dincolo de simțuri

Am observat, postpandemie, o atrofiere a simțurilor. În primul rând a bunului simț, cât mai era. Atrofierea asta o văd eu, ca efect nu a izolării în case timp de două luni ci a izolării de sentimentele așa-zis negative. Ne concentrăm în golul inimii noastre, izolându-ne de factorii perturbatori acestei liniști goale. În metrou suntem cufundați în telefon și nu vrem să avem de-a face cu mama ce-și agresează fetița, trăgând-o de păr, înjurând-o. Zâmbim telefonului.
Exemple sunt multe. Iar eu, în ultima perioadă, aud numai - „Nu vă mai stresați, nu merită!” Patroana firmei de curățenie îmi spunea ieri asta, când îi reproșam neimplicarea femeii de serviciu. Un cuplu tânăr îmi spunea asta, pe plaja Tuzla, când mă dădeam de ceasul morții să găsesc garda de mediu - nu era semnal la telefon - ca să vină să ridice un pui de delfin eșuat la mal, mort, prins în vreun harpon de braconieri. Iar ieri, la concertul Eyedrops, la fel.

Așadar, concert Eyedrops la ora 18:30, la clubul Expirat. Care club era pe terasă mutat, totul ca la carte, cu personal instruit și echipat, cu semne, dezinfectanți să-ți pui și-n cap, ba până și un spălător simpatic la intrare, tot ce-ți trebuie să ai mâinile curate. De dădeai o roată cu privirea în jur îți cam dădeai seama cât efort a fost pus acolo. Artiștii nu mai aveau scenă ci erau răspândiți printre noi - de fapt dincolo de noi fiind totuși lângă noi, musai e de văzut - și nu aș vrea să fi fost în pielea sunetistului care a sincronizat toate instrumentele acelea cu vocea , astfel încât să se audă ca și cum toți ar fi fost într-un singur loc, pe o scenă. Artiștii au repetat ore și ore și cine crede că le-o fi fost ușor apoi ăla e un mare prost.
Entuziasmul era mare - o, concert postpandemie, de când aștepta publicul, ura, ne era dor de concert, de muzică.

Măi, și începe concertul. Și zic - uau, ce minunăție, mai cunoșteam și eu niște piese, limonada era bună, operă de artă făcuse barmanul cu părul creț de la ghișeul nr 3, unde se depuneau online declarațiile, atmosfera frumoasă și... uau, încep oamenii să vorbească. Publicul. Nu că nu era interesat de concert ci că așa face publicul la concerte în general. Vorbește și își face poze, să vadă pretenii. Dar te-ai fi așteptat ca după pandemie să se mai fi potolit, că na, le era dor de concerte live. Și-ai găsit. Măi, și încep și cei patru de lângă masa noastră - aflată la 2 metri - să vorbească. Măi, și vorbesc, și vorbesc, și mai vorbeau și alții dar măi tăceau dar ăștia nu și nu, cel puțin unul vorbea întruna, întruna, tare. Că ziceam că ni s-au atrofiat simțurile. Și n-am mai putut pe la jumatea concertului, între cântece m-am proptit în fața lor și le-am spus să tacă. Vorbitorul principal a fost șocat, nu se aștepta și luat prin surprindere și-a cerut scuze, după care totuși, revenindu-și, a zis că ce, e totuși o terasă (Expirat având totuși și mese pentru cei ce doresc să stea numai la masă, dar în altă parte, acolo erau mesele de concert). Și iar încep oamenii să vorbească. Și așa au ținut-o, frate, până la final. La final m-am dus iar glonț la ei:
- Acum , că ați vorbit tot timpul concertului, la final hai să vorbesc și eu: ați dat dovadă de lipsă totală de bun simț și de respect pentru cei de pe scenă. Oamenii aceia au muncit luni bune pentru ca voi să veniți și să vorbiți aici. Efectiv v-ați căcat în munca lor, asta ați făcut.
Vorbitorul principal: - Dar ce, ați văzut că după ce ne-ați zis trei piese nu am mai vorbit. Și apoi, noi i-am tot auzit la repetiții.
Vorbitorul secundar, uitându-se galeș și zâmbind: Adică vreți să spuneți că din cauza noastră nu v-ați putut bucura de concert?
- Eu - Exact asta s-a întâmplat.
V. s - Ne pare rău că s-a întâmplat asta, ne cerem scuze, să știți că mai este un concert.
Discuția a fost mai aprinsă și nu are rost să o redau aici, ideea e că vorbitorul principal mi-a zis, foarte mirat, că sunt prima care se plânge iar vorbitorul secundar mi-a sugerat să rezolv problemele cu zâmbetul pe buze, smile.
Eu - Ce-or zice artiștii când ne văd pe noi vorbind întruna?
V .s - A, păi ei știu că noi le ascultăm muzica....
Eu- Unde, acasă, în căști?

Aștept ziua când un artist va spune, pe scenă, că el poate și pleca dacă îi deranjează pe cei din sală. Ar merita-o, publicul, cu vârf și îndesat.

Altfel vrem respect, alea . Păi dacă vrei respect, respectă. Și nu mă refer la concerte, la tineri sa netineri, mă refer la tot.