Un gest creștinesc

 

Săptămâna aceasta am ascultat greierii, m-am jucat cu cățeii, amuzându-mă de gelozia lor cu tente răzbunătoare, am măturat frunzele de pe alee... Am privit cerul și seara am făcut focul în sobă... Dar lumea se rotește mai departe, indiferent de câte flori sau cântece punem pe facebook, întru un fel de zid de apărare față de realitate. E suficient să faci un pas în afara casei. Din toată povestea morții colegei mele de clasă din generală - venită la mama sa la final de săptămână, carantinată în casă cu aceasta, căci exact în ziua venirii ei fratele a fost dus cu ambulanța la spital, sunată duminică de o vecină să vină să ia apa și alimentele de la poartă, vecină care a anunțat salvarea când a auzit, la telefon, că acesteia îi e rău și nu se poate deplasa, cu o a doua salvare chemată care a ajuns după vreo 45 de minute, cu vecinele așteptând vești la poartă, căci nimeni nu putea intra - eu am reținut gestul acesta creștinesc al unui medic sau asistent de pe salvare care a ieșit din casă și a cerut o lumânare.

- Pentru bătrână?

- Pentru doamna tânără, a fost răspunsul.

Se pare că a făcut un atac cerebral sau infarct, de aceea a fost chemată o a doua salvare, echipată cu aparatură de resuscitare.

E una dintre dramele vieții noastre actuale. Când oamenii mor și nu are cine să se ocupe de înmormântare, pentru că rudele de gradul I sunt în spital cu covid sau carantinate.

E una dintre dramele vieții noastre actuale. Cu gesturi însă de sprijin - cum a fost al vecinei care aducea alimente, cu gesturi creștinești când, medical, nu s-a mai putut face nimic pentru acel om - să-i aprinzi o lumânare.