Colectiv...

 

Anul trecut abia s-au adunat 64 de oameni care să poarte portretele a 64 de semeni care nu mai sunt. Acum doi ani, când, pe trotuare, s-a creat un lanț uman, purtând lumânări, de la parchet la Colectiv, ploua mărunt, ca și cum cerul ar fi vrut să ne spele rușinea. Geamurile mașinilor coborau și voci tinere întrebau:

- Ce e aici?

- Dar câți ani au trecut?

 

Mie îmi e jenă să petrec, pe 30 octombrie, să-mi pun în fața tuturor viața mea norocoasă în timp ce viețile acestor oameni nu mai sunt pentru că mereu întoarcem capul în altă parte, căci - nu e problema mea. Atitudinea asta ne-a adus în situția în care suntem azi - o nație fără repere, unde corupția, violența sunt regine, unde educația aproape că lipsește, spiritul civic nu există... 

 

- Ce e aici?

Aici ar fi putut fi oricare dintre noi. Pentru că trăim într-o țară coruptă și întoarcem capul în altă parte, considerând că așa ne protejăm. Nu există glob de sticlă, să ne fie clar. Ce se întâmplă celorlalți ni se poate întâmpla și nouă.

 

Mâine, la ora 18, eu voi fi la Colectiv. Cu o lumânare și cerându-le iertare, în gând, acestor oameni care nu mai sunt. Din an în ca lumânările sunt din ce în ce mai puține. Oamenii uită pentru că nu vor să ducă poveri, vinovății.

Câți ani sunt? Întrebați un părinte. Vă va spune și secundele scurse. Ei nu-și mai poate îmbrățișa copilul decât în vis.