Despre gesturile mărunte

Aflu că a murit Jean Constantin. Dumnezeu să-l odihnească, mare actor deşi în roluri mici. Şi acum chiar nu regret gestul făcut anul trecut când, aflată în aceeaşi cârciumă de pe malul mării cu marele actor, la plecare m-am oprit la masa lui, mi-am cerut iertare că-l deranjez dar că o fac pentru a-i mulţumi pentru frumosul pe care ni l-a dăruit prin rolurile sale. Uimit dar bucuros totodată s-a ridicat în picioare şi fără gesturi teatrale mi-a sărutat mâna şi mi-a strâns-o apoi voiniceşte. Recunosc că m-a luat prin surprindere dar gestul a fost tare rapid.
- Atât voiam să vă spun, să vă mulţumesc, am mai zis.

I s-au luminat ochii. Şi mi-am luat rămas bun. În urma mea am auzit-o pe una dintre doamnele de la masa actorului:
- Ce frumos....

Afară mi-am explicat gestul în faţa familiei mele:
- Aşa am simţit nevoia, să-i mulţumesc. Pentru că oamenii ar trebui să şi mulţumească nu numai să înjure. Şi apoi, cine ştie dacă o să mai am vreodată ocazia s-o fac.

Dacă n-aş fi făcut acest gest atunci, acum, citind aceste rânduri despre moartea lui, aş fi trăit cu regretul că nu l-am făcut. Aşa, sunt împăcată cu mine însămi. I-am mulţumit pentru frumosul pe care ni l-a dăruit. Dumnezeu să-l odihnească!