Viața e în altă parte

Facebook-ul îmi pare o gaura cheii pusă direct în fața ochilor noștri și pe care, de cele mai multe ori, nici nu am avea vreo dorință de a ne uita. O defulare a frustrarilor si o incercare de a fi ceea ce nu suntem: adică frumoși, deștepți, bogați. Un album cu poze de familie pe care, dacă l-am vedea în casa unui cunoscut, nu am ști cum să îl evităm, căci ne-ar plictisi de moarte florile din buchetul nașei sau somonul din farfuria de la botez. Înainte, oamenii intrau în casele vecinilor și-i invidiau pentru covorul persan. Acum am evoluat, intrăm direct în intimitatea lor. și asta fără a ne mișca de pe scaun: vedem ce mănâncă, unde pleacă în week-end - neapărat în străinătate, ce le fac odraslele. De multe ori sunt în dilemă și trebuie să-i ajutăm: roz sau mov?
Nu contest utilitatea lui. E un mijloc de promovare gratis și eficient, e un mijloc de a-ți regăsi vechi cunoștințe. De a afla ce evenimente sunt, ce mai e frumos prin lume, ce mai e urât prin lume - cum e mărturia unuia dintre violatorii studentei indiene, din autobuzul din Delhi. De a împărtăși bucurie sau tristețe cu ceilalți. Dar am impresia că în ultimul timp prietenii virtuali ai oamenilor cu conturi de facebook sunt mai numeroși decât prietenii reali, în carne și oase, oameni palpabili, cu care te poți întâlni și pe care-i poți privi în ochi, întrebându-i ce mai fac.
Viața e, totuși, în altă parte.