Didi - Amita Bhose - în marea casă a scriitorilor români
De astăzi Didi este acasă. La Muzeul Național al Literaturii Române.
Este îmbrățișată de Eminescu, nici nu se putea altfel. Cu iubire. Pentru
că despre iubire e vorba. În seara aceasta ne-am reunit din iubire,
pentru a vorbi despre iubirea lui Didi pentru Eminescu și pentru noi.
Nu, nu am fost mulți, stați liniștiți, nu am cutremurat pământul, deși
ar fi trebuit. Când intri în muzeu, lângă desk vei vedea o încăpere
dedicată lui Eminescu și în mijlocul ei se află o masă rotundă
ce cuprinde câteva manuscrise, câteva fotografii, câteva obiecte ce au
aparținut lui Didi. De astăzi Didi este acasă însă, așa cum spunea
directorul muzeului, dl. Ioan Cristescu, și el cursant al lui Didi,
trebuie să avem grijă ca Didi și să rămână în memorie, memoria
individuală. Să-i ducem povestea mai departe. Știți, în seara aceasta s-a și plâns. Dl Bhatt, consilier al ambasadei Indiei în România spunea cât de greu i-a fost lui Didi să traducă în acele vremeuri și să construiască un pod între cele două lumi, India și România, dar că nu ar fi reușit fără iubire. Că apelativul „Didi” înseamnă respect și iubire. Dl Ioan Cristescu, dorectorul muzeului, își amintea de cursurile la care a asistat și spunea că în profesorul Didi se simțea multă iubire pentru ce face și pentru Eminescu. Că dincolo de toate Didi transmitea iubire. Loreta Popa povestea despre Didi cu iubire, despre iubire.
Când am intrat în muzeu, Gabi m-a luat de mână și mi-a zis:
- Hai să-ți arăt ceva.
Și m-a dus la Didi. Și mi s-a zbârlit părul de pe brațe.
Se uitau la mine - Gabi, Cristina, Loreta - și nu înțelegeau de ce tac. E ceva în neregulă? Iar eu eram fără cuvinte în fața măreției și respectului față de Didi.
Știți, am fost puțini. Dar am avut cu toții lacrimi în ochi și în suflet.
Cât despre mine, eu m-am simțit și încă mă simt de parcă sunt trezită din anestezie. Mă simt năucă, sunt fericită și bucuroasă că de azi înainte Didi este acasă. Că de azi înainte toți cei ce vor intra în Muzeul Național Literaturii Române vor afla povestea lui Didi, sora mai mare a lui Eminescu.
Pentru prima oară, poate, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima bucuria, dragostea, recunoștința, dar vă asigur de ele.
Vă mulțumesc din toată inima mea.
De azi înainte puteți găsi ceva din spiritul lui Didi aici, aici unde îi e locul, în Muzeul Național al Literaturii Române. Strada Crețulescu nr 8.
O parte din inima lui Didi - Amita Bhose - se află începînd de ieri în Muzeul Național al Literaturii Române. Toți cei ce vor trece pragul muzeului o vor găsi pe Didi îmbrățișată de Eminescu, în universalitate, uniți amândoi, fără hotare, așa cum le-a fost viața și opera.
Sunt recunoscătoare tuturor celor ce au făcut posibilă această reîntâlnire a lor, nu la marginea mării ci în memoria noastră. Să le ducem povestea mai departe și să ne fie lumină călăuzitoare.
Sunt recunoscătoare fiecăruia dintre voi, de la prima întâlnire cu Didi din 1984 și până acum, tuturor celor ce m-ați susținut și mă susțineți, foste studente ale lui Didi și prietenele mele, oameni care au cunoscut-o pe Didi prin cărți și povești, oameni care-i primesc cățrile în librării cu suflet, oameni care o au în inima lor așa cum ai o soră mai mare.
Așa am fost noi ieri, fără funcții, neprotocolari, minunându-ne și bucurându-ne. Emoționându-ne și împărtășind iubirea lui Didi - Amita Bhose - pentru noi, mai motivat fiecare dintre noi să ducă mai departe memoria celor ce ne-au fost modele. M-au emoționat până la blocaj gingășia și grija cu care toți cei din muzeu au creat locul pentru ca Didi să fie îmbrățișată de Eminescu, m-au emoționat lacrimile celor prezenți, lacrimile Loretei și dragostea aducerii-aminte, portretul lui Didi realizat de Adriana, căldura cu care dl Bhaskar Bhatt, consul al Ambasadei Indiei la București a vorbit despre Didi, simțirea amintirii dascălului Didi de către dl Ioan Cristescu, director al Muzeul Național al Literaturii Române, dânsul mărturisind că Didi nu a predat bengali sau Eminescu ci a predat iubire, zâmbetul cald al doamnei Bhatt și uimirea dumnealor în fața manuscrisului Gramaticii sanscrite mici a lui Franz Bopp pe care Eminescu o traducea în ultimii ani ai vieții.
De ajungeți prin Romană, Calea Victoriei - zona Hilton, mergeți și mângâiați scrisul cursiv și frumos al lui Didi, mângâiați tocul de ochelari și încărcați-vă cu lumina lui Didi, sora mai mare a lui Eminescu și a noastră.
Foto credit: Dan Vatamaniuc, Loreta Popa - cu mulțumiri. Carmen Mușat-Coman
Cât despre mine, eu m-am simțit și încă mă simt de parcă sunt trezită din anestezie. Mă simt năucă, sunt fericită și bucuroasă că de azi înainte Didi este acasă. Că de azi înainte toți cei ce vor intra în Muzeul Național Literaturii Române vor afla povestea lui Didi, sora mai mare a lui Eminescu.
Pentru prima oară, poate, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima bucuria, dragostea, recunoștința, dar vă asigur de ele.
Vă mulțumesc din toată inima mea.
De azi înainte puteți găsi ceva din spiritul lui Didi aici, aici unde îi e locul, în Muzeul Național al Literaturii Române. Strada Crețulescu nr 8.
O parte din inima lui Didi - Amita Bhose - se află începînd de ieri în Muzeul Național al Literaturii Române. Toți cei ce vor trece pragul muzeului o vor găsi pe Didi îmbrățișată de Eminescu, în universalitate, uniți amândoi, fără hotare, așa cum le-a fost viața și opera.
Sunt recunoscătoare tuturor celor ce au făcut posibilă această reîntâlnire a lor, nu la marginea mării ci în memoria noastră. Să le ducem povestea mai departe și să ne fie lumină călăuzitoare.
Sunt recunoscătoare fiecăruia dintre voi, de la prima întâlnire cu Didi din 1984 și până acum, tuturor celor ce m-ați susținut și mă susțineți, foste studente ale lui Didi și prietenele mele, oameni care au cunoscut-o pe Didi prin cărți și povești, oameni care-i primesc cățrile în librării cu suflet, oameni care o au în inima lor așa cum ai o soră mai mare.
Așa am fost noi ieri, fără funcții, neprotocolari, minunându-ne și bucurându-ne. Emoționându-ne și împărtășind iubirea lui Didi - Amita Bhose - pentru noi, mai motivat fiecare dintre noi să ducă mai departe memoria celor ce ne-au fost modele. M-au emoționat până la blocaj gingășia și grija cu care toți cei din muzeu au creat locul pentru ca Didi să fie îmbrățișată de Eminescu, m-au emoționat lacrimile celor prezenți, lacrimile Loretei și dragostea aducerii-aminte, portretul lui Didi realizat de Adriana, căldura cu care dl Bhaskar Bhatt, consul al Ambasadei Indiei la București a vorbit despre Didi, simțirea amintirii dascălului Didi de către dl Ioan Cristescu, director al Muzeul Național al Literaturii Române, dânsul mărturisind că Didi nu a predat bengali sau Eminescu ci a predat iubire, zâmbetul cald al doamnei Bhatt și uimirea dumnealor în fața manuscrisului Gramaticii sanscrite mici a lui Franz Bopp pe care Eminescu o traducea în ultimii ani ai vieții.
De ajungeți prin Romană, Calea Victoriei - zona Hilton, mergeți și mângâiați scrisul cursiv și frumos al lui Didi, mângâiați tocul de ochelari și încărcați-vă cu lumina lui Didi, sora mai mare a lui Eminescu și a noastră.
Foto credit: Dan Vatamaniuc, Loreta Popa - cu mulțumiri. Carmen Mușat-Coman
Comentarii