Magda Isanos
A trăit 28 de ani, născută sub semnul suferinței - poliomielită -, mama sa, medic, salvând-o. Cu o sănătate fragilă, marcată de boală, avea să scrie presimțindu-și moartea timpurie. Fără să știu de ce, m-am întors iară și iară la ea, după ce, cu ani în urmă, văzusem gardul verde din fier ce ascundea ruinele casei incendiate de locatarii ilegali. Casa de pe strada Popa Nan unde locuise cu chirie împreună cu Eusebiu Camilar (traducător și el al Sakuntalei lui Kalidasa, precum George Coșbuc, în 1964 însă) și fiica lor Elisabeta Isanos Camilar, scriitoare. O plăcuță așezată pe clădirea vecină semnala prezența ei pe strada unde locuise și Maria Tănase, strada unde fuseseră atelierele tipografice ale editurii Cugetarea...
Dintre poeziile sale, „Copilul meu, să nu mă cauți” este, cumva, cântecul fiecărei mame.
„Copilul meu, să nu mă cauți. Toate
îți vor vorbi de mine cu dreptate.
După ce n-am să mai fiu
să nu spui: pentru mama-i târziu.
Să știi c-am să râd în flori
și c-am să-nconjur de multe ori
cu nourii și cu ploaia, ogrăzile
unde mi-am petrecut amiezile.
Dacă suferi, să mă chemi serile
și-am să vin lângă inima ta,
de-ar trebui să străbat zările
și mările cu aripa mea.
Să nu te temi de fața mea schimbată.
Să nu spui: mama n-a fost așa niciodată.
Ai să-mi cunoști glasul poveștilor
în arborii din fața fereștrilor.
Din multe semne-ai să-nțelegi că-s eu
când am să vin lângă patul tău,
și-am să fac aerul răcoros,
scoborând toate stelele jos.”
La anul tare mi-aș dori să anin un volum cu poeziile ei în Cununi de stele.
Comentarii