Eminescu and India

 

Azi dimineață, 18 martie,  în drumul meu spre Muzeul Național al Literaturii Române, am zărit multe vitrine goale. Pustii. De închiriat. De vândut. În fața mea, pe trotuar, la un moment dat a apărut un tânăr care scotea două scaune și le încărca într-o dubiță, semn că acolo o lume se încheia. Iar eu, eu mă îndreptam spre o oază de lumină, acolo de unde ne putem hrăni spiritul pentru a merge mai departe, acolo unde se află memoria noastră de nație. Acolo unde nimic nu moare, nu se închiriază, nu se vinde: cultura. Și mi-am zis că sunt o norocoasă, căci mă pot îndrepta spre izvorul acela de speranță că nu suntem pierduți, că vitrinele pot fi din nou pline și scaunele vor auzi râsul oamenilor. Iar aceasta nu se poate face fără cultură. 

 

Când am ajuns la muzeu, acesta era inundat în lumină. La propriu și la figurat. Primul chip întâlnit a fost al lui Gabi, Gabriela Toma, coordonatoare de programe, care lucra la un nou proiect. Ne-am salutat cu bucurie și cu zâmbet... L-am salutat și pe domnul Dan Vatamaniuc, venit special de acasă pentru a face fotografii, având niște probleme de sănătate... („Cum să nu vin?!) Știți, ar trebui să-i faceți o vizită, muzeului. Așa cum l-a vizitat Excelența sa, domnul Rahul Shrivastava, ambasador al Indiei la București, înainte de evenimentul dedicat lansării cărții Eminescu and India a lui Didi. Cu curiozitatea unui scriitor, căci domnia-sa este și scriitor. Dar și cu curiozitatea unui vizitator obișnuit. În fața portretului lui Coșbuc s-a oprit și m-a întrebat din ce limbă a făcut Coșbuc traducerea Antologiei sanscrite. Trebuie să vă spun că nici literații noștri nu știu din ce limbă a făcut-o, mulți cred că din sanscrită. La Eminescu a poposit cel mai mult și a fost surprins să vadă caligrafia lui Eminescu în manuscrisul gramaticii sanscrite - exemplarul i-a și fost dăruit, la plecare, de către directorul muzeului, domnul Ioan Cristescu. Când a ajuns la expoziția personală dedicată lui Didi - Amita Bhose - a privit cu atenție fiecare obiect de aici -manuscris, fotografie, obiect personal. Ca și ochiurile de lumină din peretele semicircular din jurul expoziției lui Didi - acolo unde sunt citate din poezii, fotografii din viața lui Eminescu. Pe treptele ce duceau spre mansardă, a întrebat de când e clădirea și și-a exprimat admirația față de frumusețea ei. S-a oprit drept în fața coșulețului cu „Înțelepciune gratis” de pe masă, a tras un proverb și și l-a tradus singur din română în engleză: „Dacă stai în apă, ai grijă să nu-l superi pe crocodil”. 

 

Știți, eu am văzut mansarda muzeului mereu plină la un eveniment. Cu oameni care zâmbesc, oameni care încremenesc sau se foiesc, e o energie care vine dinspre ei, e viață. Au fost momente când m-am întrebat oare cum le-o fi actorilor să joace cu sala goală, fără un spectator, chiar dacă pentru sute sau mii de oameni care îi vor vedea ulterior... Eu, personal, cred că acum am avut un blocaj, am avut un discurs plin de bâlbâieli - deși, iată, când a fost înregistrarea cu Loreta, de ziua lui Didi, nu am avut, poate pentru că eram într-un spațiu mic, poate pentru că nu vedeam în fața mea așa un hău. Deși când mă uitam la distinșii mei companioni îmi piereau emoțiile, dar ce folos pentru mine, căci asta se întâmpla când nu vorbeam eu. Că au vorbit frumos, elogios gazdele - domnul Ioan Cristescu, director al muzeului (dânsul a și fost la câteva cursuri ale lui Didi, în studenție), Loreta Popa - prima jurnalistă care a scris despre Didi după Revoluție și acum, oficial, specialist PR - ce cuvinte seci -, ea este, în realitate, unul dintre sufletele care animă muzeul, deci că gazdele au vorbit frumos am înțeles.... Însă ce frumos a vorbit domnul ambasador despre Didi! Și cu câtă modestie a spus că susținerea tiparului cărții Eminescu and India de către ambasadă este doar o mică parte din nașterea acestei cărți! O să vedeți și o să auziți din înregistrarea care va fi difuzată sâmbătă...

 

 Cui să mulțumesc mai întâi pentru această zi de lumină, pentru susținere, pentru căldură? Mulțumesc Excelenței sale, domnul Rahul Shrivastava, pentru că datorită sprijinului financiar acordat de Ambasada Indiei la București eu nu mai fac calcule peste calcule de genul oare în cât timp o să reușesc să plătesc tipografia, prietenei mele Loreta Popa pentru că are grijă ca frumosul lumii să fie viu și prezent la muzeu prin creatorii lui, împletind cultura cu viața, domnului director Ioan Cristescu pentru că acele câteva cursuri ale lui Didi la care a participat în studenție l-au determinat să o poarte pe Didi și în suflet, nu numai în spirit. Mulțumesc Alinei Popescu care, deși neprezentă fizic, a fost prinsă în paginile cărții - a supervizat varianta engleză prin ochiul ei de traducător profesionist... Violetei Mihulin care pune steluțele în pagină cu dragoste și măiestrie....Mulțumesc Dianei Burduhos, care, prin tinerețea ei entuziastă, a asigurat traducerea, mulțumesc lui Gryg Stoica pentru înregistrare, domnului Dan Vatamaniuc pentru frumusețea privirilor surprinse în fotografii și mulțumesc tuturor celor ce fac posibil ca acest miracol, viața și opera lui Didi, să fie împletită în continuare în Cununi de stele. 

 

A fost o zi cât o sută. 

 

 Credit foto - Dan Vatamaniuc