Tabăra de sculptură Măgura și gunoaiele României

 De ajungi în județul Buzău, ca turist, apoi musai să vezi Tabăra de sculptură Măgura care nu este în Măgura ci după, vizavi de Mânăstirea Ciolanu, fiind amplasată pe terenul mănăstirii de călugări, Muzeul Județean Buzău  plătind chirie mănăstirii. Cât este chiria, cine ar trebui să se ocupe de întreținerea locului, acestea sunt niște detalii importante care pe mine, personal, mă preocupă, deoarece acest muzeu în aer liber, considerat unic în Europa, întins pe 21 de hectare, arată de-a dreptul părăsit, locul fiind năpădit de buruieni iar cele câteva coșuri de gunoi amplasate recent sunt nu numai pline ci dau și pe afară, creând propriile sculpturi „moderne”, specifice României. 

Gunoiul te întâmpină de la bun început, de-o parte și de alta a străzii. Privești mereu turnurile mănăstirii, pare că locul acela strălucește de curățenie, iar tu te întrebi, încurcându-te printre buruienile ce te duc spre scupturi, de ce, în loc să fie unul dintre cele mai vizitate obiective turistice, Tabăra de sculptură pare abandonată.

Îți imaginezi o forfotă văzută pe la alte obiective europene, însă ai parte de o familie numeroasă care face un picnic la baza unei sculpturi asemănătoare uneia brâncușiene, în timp ce un tânăr se sprijină de ea. Ici, colo, câte un cuplu rătăcit, ca și al vostru, încercând să identifice sculpturile după fotografia făcută cu telefonul plăcuței explicative. Pare că acestea sunt recente, ca și numerele cu anul execuției, puse pe soclul fiecărei sculpturi.

Ar fi 256 de statui, câte 16 pe an, timp de 16 ani, din 1970 până în 1985 inclusiv. Temele erau la alegerea sculptorilor - 163 în total - , realizarea fiind făcută dintr-un bloc de piatră adus de la Măgura, de unde și numele taberei. Timp de două luni, aceștia lucrau în piatra de Măgura, lucrările fiind donate apoi județului Buzău.

Sunt sculpturi abstracte, cele mai multe, altele au influențe folclorice sau mitologice, altele reprezintă figuri stilizate ale unor domnitori - puține. Pe unele timpul s-a așezat, umbra umedă a vremii înnegrindu-le, altele, mai norocoase, încă râd în soare, precum macaralele. Te poți plimba fără pretenții de cunoscător prin muzeul din aer liber, te poți și fotografia lângă sau chiar pe o sculptură, din moment ce și Iohannis s-a fotografiat pe unul dintre scaunele Mesei Tăcerii lui Brâncuși.

Personal, mi-a atras atenția sculptura „Compoziție ” (multe se numesc astfel) a lui Ion Iancuț din 1975. Mi se pare îndrăzneață și referindu-se direct la regimul comunist. La baza sculpturii, chipuri de oameni, clare, brațele sunt în relief, sugerând forța, munca, apoi, pe măsură ce omul urcă în ierarhie trăsăturile se șterg până la dispariție, așa cum sunt și cele ale conducătorului, cel aflat în fața acestui bloc sculptural. Mi s-a părut clar o trimitere la lipsa valorilor, a identității mai ales, pe măsură ce „omul nou” urca pe treapta socială. 

Când pleci, privești iar cupolele strălucitoare ale mănăstirii, contrastând cu ternul locului în care sunt lăsate aceste sculpturi, oftezi, ocolești gunoaiele și urci în mașină cu sentimentul că ai fost într-un cimitir părăsit. 

Cel mai are muzeu în aer liber al Europei este părăsit, lăsat la voia oricui, în loc să fie un obiectiv turistic care să aducă și faimă și bani, dar pentru asta cineva ar trebui să-și facă treaba, nu numai să ia salariu. Și totuși așa cum e el, părăsit, cu ierburile încurcându-ți-se printre picioare, cu măștile vremurilor aruncate pe te miri unde, cu gunoaiele presărate pe poteci sau lângă coșurile pline ochi, locul e unul care merită vizitat, are farmec și e un bun exercițiu de imaginație și cunoaștere.