Ionel Teodoreanu - florile din grădină

 

Într-un 3 februarie 1954 pleca Ionel Teodoreanu....

Și o întâmplare legată de un proverb și Ionel Teodoreanu, prinsă-n Cum s-a făcut de-am ajuns înțeleaptă....

Un proverb care s-a potrivit la fix a fost unul testat chiar pe pielea mea: „Pentru ce-ţi trebuie aur dacă ai flori în grădină?” Se întâmpla la un Gaudeamus târg de carte şcolară, desfăşurat la Universitate timp de 12 zile. Prin a opta zi mă cam cuprinsese amărăciunea. Că nu erau vizitatori, că oamenii se cam uitau chiorâş la coşuleţul pe care li-l întindeam. Că era ora 14 şi vândusem două cărţi. Mă ridicasem şi mă aşezasem de multe ori, din ce în ce mai amărâtă. Oamenii se strâmbau, întorceau capul, se făceau că nu văd coşuleţul cu proverbe. Dispreţul, indiferenţa, privirea superioară mă deranjează la culme la un târg de carte, am mai zis. Nu mă deranjează mereu, căci de regulă iau în râs aceste tare. Uneori însă obosesc şi mă apucă furia. Sau deznădejdea. Gândul că nu o să reuşesc să-mi achit dările – chiria standului, tipărirea cărţilor, impozitele – îmi dă târcoale în astfel de zile, când semenii mei întorc spatele coşuleţului cu proverbe şi nici măcar nu se apropie de cărţile Cununilor de stele.

La un moment dat a trecut prin faţa standului un om la vreo 65 de ani, gras, cu haine de o curăţenie îndoielnică. Să mă ridic de pe scaun ca să-i ofer un proverb? Asta-mi mai trebuie, să se strâmbe şi el la mine, să mă întrebe şi el, cu dispreţ, la ce foloseşte, ce să facă cu asta, de ce îi dau proverbe, n-are nevoie! Hai, totuşi, dacă-i bal, bal să fie!

Omul se opreşte, trage un bilet fără să zică o vorbă, apoi citeşte:

- Pentru ce-ţi trebuie aur dacă ai flori în grădină?

Nu mai ştiu ce mi-a tot spus. A vorbit mult. La un moment dat i-am zărit bagajul. O sacoşă din rafie, jerpelită, un cărucior din fier în care era o cutie frigorifică. El tocmai spunea că o să am parte azi de o surpriză mare şi o să fiu bogată. Eu tocmai spuneam în gând că am dat peste un nebun.

- Venisem să aduc şi eu nişte cărţi, că e campania aceea cu cărţile donate. Dar m-am răzgândit. Pentru că mi-aţi oferit ceva vreau şi eu să vă ofer ceva. Vă dau dumneavoastră cărţile astea.

Şi-mi întinde sacoşa din rafie, pe deasupra mesei cu cărţile lui Didi. Era atât de jerpelită, de murdară sacoşa că mi-era silă să pun mâinile pe ea. Am luat-o, totuşi. Din ea răzbătea un miros puternic de mucegai, de cărţi ţinute în umezeală.

- Şi nu uitaţi, azi o să vi se întâmple ceva de o să fiţi bogată… a zis el în timp ce-şi lua de mâner căruciorul …

Da, sigur, o să-mi cadă o găleată cu bani în cap.

Sacoşa am pus-o în colţul standului. Adică nu foarte departe, având în vedere că acel colţ era la un metru de mine – 1100 lei/4 metri pătrati chiria. Lucruri verificabile pe site-ul gaudeamus.ro, pentru cei ce zic că tarifele ar fi confidenţiale sau incredibile.

Mi-am văzut de treabă vreo trei ore, adică am încercat să împart înţelepciune din coşuleţ, de vândut, nici vorbă. Nivelul amărăciunii mele creştea o dată cu orele. La un moment dat mi-am zis să văd totuşi ce fel de cărţi se află în sacoşa aceea, înainte să mă duc să o aşez peste muntele deja strâns în cadrul campaniei Gaudeamus. Ptiu, m-a izbit mucegaiul în nas… Cărţi cam ferfeniţă, cine o să le vrea! Ionel Teodoreanu, La Medeleni! Şi deschid cartea! Şi… pe prima pagină, un auto-graf:

„Domnişoarei Margareta Desmireanu, cea cu cercei roşii.

Omagiul meu.

Ionel Teodoreanu.”

Şi… încă două autografe ale lui, acordate aceleiaşi persoane… Şi o carte cu versuri ale lui Tudor Arghezi, apărută în 1936 şi îngrijită de el însuşi, cu coperte cartonate, îmbrăcate în etamină maro…Îmi venea să chiui de bucurie, pielea mi se făcuse găină. Era incredibil. Țineam în mâini cărţile lui Ionel Teodeoreanu, mângâiate de condeiul lui…

Şi… şi zău de nu mi s-a părut că a trecut însuşi Dumnezeu pe la standul meu şi mi-a dat un semn:

Pentru ce-ţi trebuie aur când ai flori în grădină?