Pe facebook, cu ură

 

Este multă ură  pe facebook, ceea ce mă determină să cred că da, în viața reală e și mai multă. Postacii sunt la datorie, dau peste nas fără mamă, fără tată - câte atacuri, Doamne, la adresa Alexandrei Furnea! A, nu știm cine e Alexandra Furnea. Da, nici Colectiv nu știm ce e, cine, ce... Alexandra e doar un exemplu. Oricum, ca să construiești ceva în țara asta ai nevoie de energie dublă, triplă, înzecită. Să ridici de jos un gunoi nu e suficient, trebuie să găsești și coșul de gunoi unde să-l arunci. Apoi să ai și dezinfectant, pentru mâini... Îmi pare rău că am ajuns să trăim într-o țară a urii, a indiferenței, a răutății. Ici, colo, oaze de normalitate, sufocate aproape. Ce e aproape de neînțeles e că noi, oamenii, facem rău semenilor noștri. Că ne-am dezumanizat - de parcă om fi fost vreodată, încep să mă întreb. Sunt mulți oameni valoroși care merită să trăiască frumos. Se străduiesc, sărmanii. Ori nu au bani, ori se pierd, ori dau în depresie, ori rămân singuri.

În loc să construim, dărâmăm. În loc să susținem, dăm la gioale. În loc să lăudăm, criticăm. În loc să spunem o vorbă bună trântim ușa în capul omului. Mor copiii înecați în cristelniță - în loc să tăcem, măcar, din respect pentru suferința părinților, ne răsturnăm cristelnița iadului nostru asupra celui ce îndrăznește să întrebe cum de e posibil. În loc să trăim frumos noi ne vărsăm fierea asupra celorlalți, deși, mai devreme sau mai târziu, gândurile urâte se întorc asupra noastră, de aceea și suntem într-un cerc al infernului, pentru că prea puține gânduri bune și limpezi mai ies spre soare.