karma mea în punga ta

 

Dacă e o parte bună din demența asta cu pandemia e că nu mai primesc întrebări de genul - „Cât costă să public o carte? ” Degeaba le spuneam că eu nu public pe banii autorului, că așa ceva nu se poate întreba, că nu suntem la piață, unii o țineau pe a lor - Păi nu am sunat la o editură? Acu că nu-i plâng pe ăia de la editurile care practică așa ceva, dar nu am să uit cum la un târg de carte ăia de vizavi de mine aveau 10 lansări pe zi, toate aparițiile așa-zis editoriale fiind plătite de autori cu banul jos după ce se încheia evenimentul. Ai prestat, ai încasat. Poate în timpul ăsta și-or fi schimbat și tricourile, ăia de la editură și tipografie totodată, că aveau unul cu greșeală gramaticală de genul „bine a-ți venit”. Deși mă îndoiesc că s-au prins. Treaba e că „autorii” aveau prieteni mulți și fiind culoarul mic, na, să intre mulți fraieri plătitori de taxă de participare la târg, invitații ăstora stăteau uneori cu fundul pe cărțile mele - or fi zis că iată ce inovație, canapele cu cărți, intră cultura direct prin fund în cap, astfel că am cam fost nevoită să-i ușuiesc și să-mi apăr dreptul de proprietate. Ba chiar și reclamație am făcut la organizator și am primit de acolo o privire goală și o afirmație:

- Ei, ce să-i faci, karma!

Karma mea pe banii mei, ai? dar cum karma se-ntoarce, iaca vine pandemia și musiu organizatoru, rămas fără obectul banului, sună o mobilizare, că se ne unim, să fim solidari, să protestăm, să salvăm cultura... Ei, i-auzi, acu o salvăm pe a ta (adică buzunarul, că de cultură...) când era a mea nu te interesa... Și i-am trimis și eu frumușel un mesaj care se încheia cu propriile-i vorbe:

- Ei, ce să-i faci, karma!

Revenind la ăștia de au orgolii de-astea de mari scriitori - o editoare de-asta de le ia banii fără număr fără număr mi-a zis: „Dar ce, dragă, dacă ăsta e viciul lor? Alții beau, alții fumează, ăștia măcar sunt inofensivi” - apoi nu prea sunt inofensivi, că am ajuns mai mulți „scriitori” decât cititori, profesia de editor s-a pervertit, gustul bun pentru lectură s-a prăpădit, adevărat că sita cerne, cerne, dar până o face se duce dracului șandramaua. Acu drept să spun nu știu dacă foamea „autorilor” e mare și orgoliul a fost tras mai jos și de-asta nu mai primesc eu oferte de oferte sau mi s-a dus buhul că dau cu flit dar pot măcar să sper că s-au mai rărit.

Altfel, sărind la alta acum, mult mai important e ca în perioada care vine să vă gândiți bine că sunt librării mari, uriașe, cu sedii de sedii, cu bani de bani - au rabat, adică taxă de librărie aproape jumătate din prețul de vânzare -care nu au mamă nu au tată. Banul gros să iasă. Nici de angajați nu le prea pasă, vorba fie între noi. Dar sunt și librării mici, de familie, de ce or fi ele, mici, mici, care se luptă să supraviețuiască - au chirie de plătit, impozite, salarii (de au salarii!). pe scurt, eu o să numesc aceste trei librării cu care colaborez - or, dacă ele vor funcționa în continuare atunci și noi, micile edituri, vom funcționa. Și tipografiile cu care colaborăm și care ne-au amânat cu plata, atât cât s-a putut. Că nimeni nu e singur, mare pașă în păpușoi.

Librăria AGIR - (Piața Romană), Librăria Mihai Eminescu - (Universitate), Librăria Sabin Opreanu - (Băile Herculane). Au rabat mult mai mic decât al ăstora fițoși, plătesc imediat ce li se solicită raportul de vânzări, pun suflet mult în ceea ce fac. Toate trei au site-uri, puteți comanda orice carte doriți de pe site, de la cam orice editură, haidem să le dăm ăstora peste nas cu karma lor cu tot!

Hai sictir și trăiască nația!