La ce-ți trebuie aur dacă ai flori în grădină?

E unul dintre proverbele care se află în coșulețul cu întelepciune gratis, coșuleț care a fost al lui Didi și care mă însoțește la orice manifestare – târg de carte, lansare de carte…Multă lume au înseninat proverbele, multă bucurie au adus.

La Gaudeamusul târg de carte școlară, desfășurat la Universitate timp de 12 zile, prin a opta zi mă cam cuprinsese amărăciunea. Că nu erau vizitatori, că oamenii se cam uitau chiorâș la coșulețul pe care li-l întindeam. Că era ora 14 și vândusem două cărți. Mă ridicasem și mă așezasem de multe ori, din ce în ce mai amărâtă. Oamenii se strâmbau, întorceau capul, se făceau că nu văd coșulețul cu proverbe. Disprețul, indiferența, privirea superioară mă deranjează la culme la un târg de carte. Nu mereu, de regulă iau în râs aceste tare. Uneori însă obosesc și mă apucă furia. Sau deznădejdea. Gândul că nu o să reușesc să-mi achit dările – chiria standului,  tipărirea cărților, impozitele – îmi dă târcoale în astfel de zile, când semenii mei întorc spatele coșulețului cu proverbe.

La un moment dat a trecut prin fața standului un om la vreo 65 de ani, gras, cu haine de o curățenie îndoielnică. Să mă ridic de pe scaun ca să-i ofer un proverb? Asta-mi mai trebuie, să se strâmbe și el la mine, să mă întrebe și el, cu dispreț, la ce folosește, ce să facă cu asta, de ce îi dau proverbe, n-are nevoie! Hai, totusși, dacă-i bal, bal să fie!

Omul se oprește, trage un bilet fără să zică o vorbă, apoi citește:

-          La ce-ți trebuie aur dacă ai flori în grădină?

Nu mai știu ce mi-a tot spus. A vorbit mult. La un moment dat i-am zărit bagajul. O sacoșă din rafie, jerpelită, un cărucior din fier în care era o cutie frigorifică. El tocmai spunea că o să am parte azi de o surpriză mare și o să fiu bogată. Eu tocmai spuneam în gând că iar am dat peste un nebun.

-          Venisem să aduc și eu niște cărți, că e campania aceea cu cărțile donate. Dar m-

am răzgândit. Pentru că mi-ați oferit ceva vreau și eu să vă ofer ceva. Vă dau dumneavoastră cărțile astea.

Și-mi întinde sacoșa din rafie, pe deasupra mesei cu cărțile lui Didi. Era atât de jerpelită, de murdară sacoșa că mi-era silă să pun mâinile pe ea. Am luat-o, totuși. Din ea răzbătea un miros puternic de mucegai, de cărți ținute în umezeală.

-          Și nu uitați, azi o să vi se întâmple ceva de o să fiți bogată… a zis el în timp ce-și

lua căruciorul de mâner…

Da, sigur, o să-mi cadă o găleată cu bani în cap.

Sacoșa am pus-o în colțul standului. Adică nu foarte departe, având în vedere că acel colț era la un metru de mine – 1100 lei/4 metri pătrati chiria. Lucruri verificabile pe site-ul gaudeamus.ro, pentru cei ce zic că ar fi confidențial sau incredibil.

Mi-am văzut de treabă vreo trei ore, adică am încercat să împart înțelepciune din coșuleț, de vândut, nici vorbă. Nivelul amărăciunii mele creștea odată cu orele. La un moment dat mi-am zis să văd totuși ce fel de cărți se află în sacoșa aceea, înainte să mă duc să o așez peste muntele deja strâns în cadrul campaniei Gaudeamus. Ptiu, m-a izbit mucegaiul în nas… Cărți cam ferfeniță, cine o să le vrea! Ionel Teodoreanu, La Medeleni! Și deschid cartea! Și… pe prima pagină, un autograf:

”Domnișoarei Margareta Desmireanu, cea cu cercei roșii.

Omagiul meu.

Ionel Teodoreanu.”

Și… încă două autografe ale lui, acordate aceleiași persoane… Și o carte cu versuri ale lui Tudor Arghezi, apărută în 1936 și îngrijită de el însuși, cu coperte cartonate, îmbrăcate în etamină maro…Îmi venea să chiui de bucurie, pielea mi se făcuse găină. Era incredibil. Țineam în mâini cărțile lui Ionel Teodeoreanu, mângâiate de condeiul lui…

Și… și am fost tare bogată. Și mi-am adus aminte proverbul pe care-l trăsese bărbatul care-mi dăruise comoara:

La ce-ți trebuie aur când ai flori în grădină?