vineri, martie 16, 2018

Printre nori de praf

În spatele tău, pe linia de tramvai, două salvări cu sirenele pornite trec precum acceleratul. Nori grei de praf se ridică și-ți intră în haine, păr, nu ai cum să fugi, cum să te scuturi, ești pe refugiul tramvaiului și aștepți la semafor, să se facă verde, să treci strada. Praful îți intră în gură și pentru prima dată de când ești în București simți particulele de praf printre dinți. Ești prizonieră aici, mașinile trec prin fața ta, norii negri de praf te îmbrățișează. Lângă tine, imperturbabilă, o tânără vorbește la telefon. Un bărbat așteaptă tramvaiul, ceva mai încolo, iar în stânga ta un altul dă cu bidineaua plină de aracet pe un generator, pregătind terenul pentru un nou afiș. Un nou concert, doamnelor și domnilor!

Prin spatele tău trece iar o salvare, de data asta în sens invers, pe aceleași linii de tramvai, din nou praful îți intră în gură și abia mai respiri.

Și brusc te gândești la cei trei care au avut nevoie de salvare și da, nu te mai deranjează nimic, și da, îți spui, un nou concert, doamnelor și domnilor!

vineri, martie 09, 2018

8 martie printre flori şi scaune

„Ce-mi place” mie ziua de 8 martie, de la o vreme! Bărbați ce țin în brațe buchete cu zambile, vizibil nemulțumiți dar în drum spre serviciu și s-ar uita doamnele strâmb la ei de ar intra pe ușă cu mâinile în buzunare! Soți care și-au notat din timp data, amanți atenți, clienți ai poștelor, magazinelor. Etc., etc. Desigur, cei mai mulți  și-ar dori să nu iasă din casă de 8 martie, să nu dea cu nasul de fericirea tâmpă a sexului opus. Să le vadă radiind de fericire, cu brațele doldora de flori, ocupând orașul, cafenelele, barurile. Barurile alea pline de ei de obicei și unde, de 8 martie, nu poți găsi un loc de ele, pentru că se cred libere, fraierele!

„Ce-mi place”mie însă cel mai mult și cel mai mult e cum unii bărbați pur și simplu se fac că nu le văd pe femei. Ca și cum nu ar fi în calea lor. Ca și cum nu ar fi. Și atunci intră în metrou ca și cum nu ar fi și femei în fața lor, se așază pe scaune ca și cum nu ar fi femei în picioare în fața lor. Ca și cum nu ar mai ieși nimeni din metrou înaintea lor. Pe scări, oriunde, ca și cum femeile ar fi invizibile.

Ele, de fapt, chiar sunt invizibile. Doar că o dată pe an se păcălesc singure că sunt iubite, respectate, remunerate pentru munca făcută.

joi, martie 01, 2018

Cerșetorul

- Îmi dați și mie un leu să-mi iau ceva de mâncare?
M-am făcut că nu-l aud. Nu dau bani cerșetorilor. De când am văzut Filantropica dar și înainte de asta. Pentru că nu rezolv nimic cu asta. Nu dând un leu ai conștiința împăcată că ai făcut ceva pentru un om al străzii.

Și totuși... un gând de vinovăție mă apasă acum deși știu că vă dispărea alungat de altele și altele. Va fi o umbră mai târziu și va dispărea așa cum dispar multe vieți cu care ne-am intersectat o clipă doar. Peste 10 ani nici nu-mi voi mai aduce aminte că la ușa magazinului din sat stătea un bătrân cu barbă, cerșind un leu ca să-l bea la birtul improvizat din gară.

- Ia te uită, v-ați ajuns, aveți și cerșetor, i-am zis mamei, ironică.
- Da, e un om din comună, culmea că are casă, dar l-au alungat...I-am dat un leu când m-am dus la magazin. Știu că s-a dus la birt apoi, dar am zis să fie de bogdaproste.

Dormea prin gară, cine știe pe unde. Aștepta probabil primăvara, numai că a venit iarna și a venit și gerul.
Și singurul cerșetor al comunei a fost găsit mort, înghețat, azi dimineața. În gara unde ajung  toți cei ce dau sau nu dau un leu cerșetorilor. În comuna ce are un cămin de bătrâni, o școală ajutătoare, asistență socială la primărie. În comuna în care bătrânul avea o familie.



Scrisoarea 1

Dragă Liviu Dragnea, (scuzați adresarea, însă așa se obișnuiește într-o scrisoare) Ce mai faceți, sper că sunteți bine, dumneavoastră ș...