miercuri, aprilie 03, 2013

Cu mopul pe la bot



Înaintea unei ședințe de bloc se lasă liniștea. Cei care sunt acasă se prefac a nu fi și vorbesc în șoaptă, pășind cu grijă, să nu fie auziți de dincolo de ușă. Unii chiar nu sunt acasă, alții nu vor să vină la ședință, alții nu au timp. Aici, cu timpul ai tu o problemă. Unii chiar sunt la serviciu, îi excluzi pe aceia. Rămân însă cei ce nu au timp pentru că n-au avut niciodată. Să meargă la ședințele cu părinții, la școală. Să meargă la vot. Ei sunt cârcotașii, cei care au timp doar pentru a vorbi pe la colțuri, pentru a critica. Sunt cei care spun că nu e bună decizia de a zugrăvi scara blocului fiindcă țevile de la baie sunt vechi și sunt, așadar, alte priorități. Sunt cei care spun, pe la colțuri, că administratorul nu-și face treaba dar se duc la ușa lui la 12 noaptea, că au uitat robinetul deschis și i-au inundat pe cei de la etajele inferioare. Sunt cei care se plâng că femeia de serviciu nu mătură decât din an în Paște însă îi vezi mereu la ghena de lângă scara blocului, dându-i sarcini extra serviciu, zâmbindu-i recunoscători.
Tu însă te duci la toate ședințele - și de la școală, și de la bloc, mergi și la vot. Ești cel care spune tare, la ședința de bloc, că femeia de serviciu nu face curățenie. Ești cel care, a doua zi, rămâi cu bucata de scară nemăturată și nespălată,  în timp ce pe la ceilalți femeia de serviciu a trecut, sfidătoare, cu mopul, mozolindu-le covorașele de la intrare. Să țină minte până la următoarea ședință de bloc că s-a spălat pe casa scării. Că oricum nu mai pupați spălat pe jos, fraierilor!

4 comentarii:

Daniel spunea...

Ha, ha, ha...
Imi amintesc cu drag de sedintele de genul acesta... La Bloc. Mama ce fauna! Mama ce de trogloditi si trilobiti si inelati si .... :) Pe cand sedeam la bloc era sa il bat pe unul care sarise la jugulara unei doamne, in urma unei discutii in contradictoriu... Ce vremuri...

Carmen Muşat Coman spunea...

Si ramane regretul de a nu-l fi batut...

Daniel C. spunea...

Asa, ma luati peste picior! Macar sa stiu si eu de ce! Am sesizat o schimbare de atitudine la dvs... ok!

Carmen Muşat Coman spunea...

Doamne iarta-ma! Chiar deloc si vorbesc serios. Stiti doar ca am limba ascutita, Ziceam doar ca ar fi fost bine sa-l si bateti, va racoreati. Nu e nici o schimbare de atitudine, serios. Ganduri bune, tot serios.