Despre fericire...
...așa se intitulează emisiunea despre copiii care luptă cu leucemia. Părinți și copii într-o luptă în care nu toți sunt învingători. Dar își trăiesc viața ca și cum ar fi. În urmă cu vreo două săptămâni am văzut-o, la În premieră cu Carmen Avram, la Antena 3. Am urmărit emisiunea cu un nod în gât, cu compasiune și rușine că sunt sănătoasă și nemulțumită, uneori.
https://www.facebook.com/video.php?v=889576337732678&set=vb.197213263635659&type=2&theater
Eu nu am văzut-o niciodată. Nu știu de e blondă sau brună dar îmi imaginez că are ochii tatălui ei. Plini de o candoare copilărească. Nu are trei ani, încă. Dar e deja în secția de oncologie de la Budimex. Am plâns când am aflat și poate vă întrebați cum poți să plângi pentru cineva pe care nu-l cunoști. Am plâns pentru că e nedrept. Pentru că un copil de trei ani ar trebui să fie în parc, să culeagă frunze și să râdă. Am plâns pentru că e nedrept ce i se întâmplă ei și familiei ei. Tatăl ei e unul dintre cei mai buni oameni pe care-i cunosc. Un om care iubește oamenii și care dăruiește bucurie oamenilor. Pe omul acesta eu nu l-am văzut niciodată înnegurat sau supărat, totdeauna râzând sau făcând haz de necaz. Nu i-am văzut vreodată o cută între sprâncene. Omul acesta, prin muzica lui, aduce mângâiere oamenilor. Cântă și înseninează suflete. Știți, sunt oameni care-ți sunt dragi, pur și simplu, datorită firii lor darnice. El dăruiește muzică și bucurie; de fapt, nici nu-și dă seama de darul pe care ni-l face. El se bucură de muzică și ne-o pune în suflete.
Am plâns pentru că îmi dau seama că acum, pentru o perioadă, muzica lui a tăcut. Sunt sigură însă că-i cântă fetiței lui, la spital. Am înțeles că nici nu vorbește celorlalți despre durerea lui, nu le-o împărtășește. Poate pentru a nu-i copleși și pe ei. Vedeți câtă mărinimie?
Doresc din tot sufletul ca muzica lui să se audă curând. Să-și ia fetița de mână și să o aducă acasă, sănătoasă. Nici un copil nu ar trebui să treacă prin astfel de încercări, nici un părinte nu ar trebui să lupte pentru viața copilului lui. Secția de oncologie de la Budimex ar trebui să fie goală sau să nu-și aibă rostul, într-o lume rânduită bine. Aici poate că Dumnezeu ne-ar da niște răspunsuri.
https://www.facebook.com/video.php?v=889576337732678&set=vb.197213263635659&type=2&theater
Eu nu am văzut-o niciodată. Nu știu de e blondă sau brună dar îmi imaginez că are ochii tatălui ei. Plini de o candoare copilărească. Nu are trei ani, încă. Dar e deja în secția de oncologie de la Budimex. Am plâns când am aflat și poate vă întrebați cum poți să plângi pentru cineva pe care nu-l cunoști. Am plâns pentru că e nedrept. Pentru că un copil de trei ani ar trebui să fie în parc, să culeagă frunze și să râdă. Am plâns pentru că e nedrept ce i se întâmplă ei și familiei ei. Tatăl ei e unul dintre cei mai buni oameni pe care-i cunosc. Un om care iubește oamenii și care dăruiește bucurie oamenilor. Pe omul acesta eu nu l-am văzut niciodată înnegurat sau supărat, totdeauna râzând sau făcând haz de necaz. Nu i-am văzut vreodată o cută între sprâncene. Omul acesta, prin muzica lui, aduce mângâiere oamenilor. Cântă și înseninează suflete. Știți, sunt oameni care-ți sunt dragi, pur și simplu, datorită firii lor darnice. El dăruiește muzică și bucurie; de fapt, nici nu-și dă seama de darul pe care ni-l face. El se bucură de muzică și ne-o pune în suflete.
Am plâns pentru că îmi dau seama că acum, pentru o perioadă, muzica lui a tăcut. Sunt sigură însă că-i cântă fetiței lui, la spital. Am înțeles că nici nu vorbește celorlalți despre durerea lui, nu le-o împărtășește. Poate pentru a nu-i copleși și pe ei. Vedeți câtă mărinimie?
Doresc din tot sufletul ca muzica lui să se audă curând. Să-și ia fetița de mână și să o aducă acasă, sănătoasă. Nici un copil nu ar trebui să treacă prin astfel de încercări, nici un părinte nu ar trebui să lupte pentru viața copilului lui. Secția de oncologie de la Budimex ar trebui să fie goală sau să nu-și aibă rostul, într-o lume rânduită bine. Aici poate că Dumnezeu ne-ar da niște răspunsuri.
Comentarii