luni, octombrie 19, 2015

Pupatul icoanelor și ploaia frunzelor

Mărturisesc, nu pot să pup icoanele și moaștele. Poate că rugile mele nu sunt ascultate dacă nu împlinesc și acest ritual, însă eu sper totuși ca Dumnezeu să-mi ierte această reținere. Mă gândesc că o mulțime de oameni și-au pus buzele pe sticla aceea și ceva mă oprește. Mă gândesc la bolile pe care le-aș putea lua dar cel mai mult și mai mult mă oprește sila. Mi se face silă când îi văd pe toți frecându-se de icoane și de moaște.
Ieri, de pildă, am fost la Curtea de Argeș. Lângă Mănăstirea Meșterului Manole se află biserica episcopală a Curții de Argeș și aici poți atinge racla cu moaștele Sfintei Filofteia.  Creștinii se închină de zor și pupă tot de zor - și sus, și jos - vreo patru-cinci icoane - cu Sfintii Petru și Pavel și cu alți sfinți - și apoi așteaptă ca cele trei-patru persoane să pupe moaștele. În fața mea, o femeie a scos un port chei din buzunar, pe ascuns, cumva, și l-a lipit de lacătul care străjuia racla, încercând să-și ascundă gestul, de unde deduc că nu era tocmai ortodox ce făcea. S-a lungit aproape pe raclă și gestul era de-a dreptul obscen. În spatele meu, cineva a explicat persoanei care o însoțea:
- Trebuie să pui cheile de la mașină.
O explicație pe jumătate, dar din care deduci ideea - vei fi ocrotit dacă atingi cheile mașinii de racla sfintei.
La intrarea în curtea mânăstirii, un preot sfințea o a doua mașină bengoasă. Sub capota ridicată tămâia motorul, iar proprietarii, niște țigani, erau în culmea extazului. Am și glumit, o glumă cam cinică dar poate că nu prea departe de adevăr:
- Ce le mai trebuie carnet sau să știe să citească, le-a sfințit popa mașina, gata, e suficient.
Să nu uităm că ne aflam aproape de Pitești, locul unde carnetele se eliberau pe bani până și celor ce nu știau a se iscăli.
Să nu fiu înțeleasă greșit. Nu încerc să arunc umbre asupra minunilor sfinților sau asupra credinței. Doar că mi se pare că pupatul icoanei nu este un gest igienic. La fel de neigienic este să-ți exhibi iubirea de Dumnezeu prin pupături repetate ale icoanelor și prin lungiri peste raclele sfinților. Despre aceștia din urmă nici nu știu dacă, de fapt, îl iubesc pe Dumnezeu sau doar imploră minuni de la el.

O să spuneți că dacă nu-mi convine.... Nu spun că nu-mi convine, doar că mi se pare un gest nelalocul lui. Îi prefer pe cei ce stau liniștit în fața unei icoane sau a unei lumânări. Pe cei ce se uită pe pereți, admirând picturile. Pe cei ce privesc zidurile și mozaicul podelei. Pe cei ce caută semnul roșu de pe peretele exterior, unde ar fi zidită Ana lui Manole. Pe cel ce se încăpățânează să caute mormântul regelui Carol al II-lea, căci mai nimeni nu știe unde e.  Adică pe toți cei care caută credința în semnul crucii făcut discret, pe cei ce ating racla cu pioșenie și respect. Căci dincolo de geam e o legendă, dincolo de geam e un miracol în care ne place să credem cu toții. Adulți și copii. Și nu avem de ce să spurcăm noi racla lungindu-ne pe ea. Dacă mă frec de o icoană nu înseamnă că Dumnezeu mă va iubi mai mult sau mă va ocroti mai mult, pe mine și pe familia mea.

Eu cred că îl va iubi Dumnezeu mai mult pe copilul care a răspuns că pe locul unde a căzut Meșterul Manole a apărut un izvor și acum e o fântână. Pe cel care s-a așezat pe banca cioplită în lemn și a ascultat ploaia frunzelor. Pe cel ce s-a uitat la brazii de diferite soiuri și vârste, constatând cât de firavi suntem.

Eu nu știu dacă Dumnezeu mă iubește mai mult dacă am stat pe bancă, în curtea Mânăstirii Curtea de Argeș. Știu doar că eu îl iubesc un pic mai mult ca înainte de a-i păși pragul. Știu că îi iubește și pe cei ce își lasă saliva pe chipul lui, căci el ne iubește necondiționat. Nu știu dacă aceștia însă îl iubesc mai mult după ce ies din biserică.

Nu sunt o mare creștină și nici nu mă dau. Sunt un om care, din când în când, se așază pe o bancă, în curtea unei mănăstiri, încercând să-și găsească liniștea și astfel. Privind turla unei biserici, privind frunzele ce cad în curtea unei biserici. Ieri am stat pe bancă împreună cu soțul meu și cu prietenii mei. Și am fost fericită și împăcată cu mine și cu lumea.

Să-mi ierte fericirea pupătorii înfocați de icoane.



-

Niciun comentariu: