Călcâiul lui Ahile

Era ca o păpușă ruptă de mâinile unui copil furios. Picioarele erau într-o poziție nefirească, întoarse, un pantof îi ieșise din piciorul umflat - deși erau sub zero grade ea era încălțată în pantofi, probabil singura pereche care o mai încăpea. Bastonul și căciula erau la jumătate de metru de ea, alături de doua sacoșe din făș, goale, și o geantă de umăr veche și jerpelită. Stătea acolo, jos, în fund, în poziția aceea nefirească, nedumerită parcă de ce i se întâmplase, fără să zică o vorbă, fără să ceară ajutor. La zece metri, stația de tramvai căsca gura, împreună cu mulțimea curioasă. Zăcea acolo și nimeni nu se mișca, o încremenire nefirească și de-o parte - spectatori - și victimă - bătrâna care căzuse. 
 
Un domn din direcția opusă și o femeie tunsă scurt, cu un brad legat cu sfoară în brațe. Femeia și-a sprijinit bradul de balustradă, i-a spus că o să încerce să o ridice. Era grea, grea precum tristețea. Brațul pe care-l ținea femeia a fost preluat de un bărbat, aceasta i-a cules de pe jos lucrurile și i le-a înmânat. Da, urma să fie bine, alunecase, mergea la Primărie, nu, să nu o așeze pe o bancă fiindcă nu se va mai putea ridica.
A pășit și călcâiul gol arăta toată neputința unei lumi de care nu mai e nevoie.
 
Femeia tunsă scurt și-a luat bradul și s-a îndreptat spre casă. În jurul ei oamenii treceau și ei cu brazi în brațe, privind spre Crăciun.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Magicamp sau povestea magiei dragostei

Vișineștii de la Casa de asigurări de sănătate

O lume nepoliticoasă, nepoliticoasă, nepoliticoasă