Despre bun simț și nu numai


 


Educăm, sădim valori, alea alea. Avem grijă ca ai noștri copii să crească frumos, le vorbim despre valori, le dăm exemple, în fine, ați înțeles ideea. Îi ducem la târg de carte, să-și cumpere cărți, să-și cultive mintea. Bineînțeles, considerăm că în spatele tejghelei cu cărți se află oameni dornici să împărtășească bucuria cititului, informații. Oameni buni, deschiși, că doar nu-i duci la piață unde în loc de un kilogram de roșii frumoase vor primi 600 de grame de resturi scofâlcite, negustorul ăla frecându-și mâinile că a mai păcălit un client, fără să se gândească la faptul că a mutilat un suflet, păcălind un copil. Ei, bine, iaca poveste, eu stau de vorbă cu mama, copiii dau iama prin cărți pe la standuri.
- Mama, mama, îmi dai te rog 6 lei să-mi iau o bancnotă veche?
- Da, mama, și mie, și mie, te rog, te rog, e un domn care are bancnote vechi.
Mama le dă 20 de lei, ei se duc și se întorc cu două folii în care se aflau două „specimene” noi de 100 de euro, adică niște hârtii trase la imprimantă, nici vorbă de banconte vechi. Mama zice:
- Păi așa puteam și eu să vă trag la imprimantă... dar nu merge mai departe cu gândul, e destul de încurcată.
Mai intervin și eu și se hotărăște returnarea „bancontelor vechi”. Și mă duc și eu, că așa e omul când nu are ce face, eu eram așa, acolo, în gândul meu, să intervin în favoarea copiilor, la o adică, na, eram colegi de târg, deși omul nu mai salutase neam de când în prima seară când să ies și eu cu o colegă de stand la o bere, ca fetele, se băgase în seamă și se lipise de noi de ne uitam una la alta de mirare și tupeu de nu știam cum să-i spunem omului că nu poți da buzna peste om așa, să intri în sufletul lui, agațament agresivo-maniacal dar norocul nostru că-l pierdusem pe drum că răspunsese la telefon și fugisem. Pur și simplu fugisem. Deci omul de atunci nu mai salutase, după ce ținuse să ne spună că ne văzuse pe geam, la întoarcere, brrrr!
Așadar, în fața standului. Mama și copiii, spunând că doresc returnarea etc. Cred că le propusese să ia altceva în loc, nu știu, pentru că unul dintre copii răsfoia „bancontele” și într-adevăr, erau și banconte dar și copii ale euroilor noi.
- Nu puteți să le vindeți unor copii hârtii la imprimantă pe post de banconte vechi, zic eu.
El se uită la mine cu ochi scoși din orbite și replică:
- Ei și-au ales!
- Ei și-au ales crezând că sunt banconte vechi, că așa le-ați spus, credeți că știu ei care sunt vechi și care nu?
- Vreți să spuneți că vreau să păcălesc niște copii?
_ Da. Exact asta vreau să spun, că păcăliți niște copii și că nu se face, e urât.
Moment în care omul începe să urle:
- Dar cum vă permiteți să veniți la mine la stand și să mă jigniți?
- Îmi permit pentru că asta faceți! Păcăliți niște copii!
- Dar cum vă permiteți?
Individul urla - nu că nu urlase pe la telefoane toată săptămâna. Și atunci, nu știu cum s-a făcut, dar am rostit așa, apăsat, tare:
- Sunteți un fustangiu obraznic care încearcă să păcălească niște copii, un fustangiu obraznic care nici măcar nu mai salută când vede că a fost refuzat!
Individul a luat foc și mai și:
- Dar cum vă permiteți să mă jigniți! Vindeți spiritualitate dar nu știți să vă purtați cu oamenii!
- Pentru că asta sunteți!
Și m-am întors cu spatele și am plecat la standul meu. Nu, nu eram deloc calmă, nu, nu am fost mândră de ce am făcut, mi-a părut rău și îmi pare rău de nu mai pot nu de ce am spus ci de faptul că erau acei copii acolo pe care i-am speriat, cărora nu le-am oferit un bun exemplu de rezolvare a unei situații. Și-mi cer iertare lor și mamei lor. Nu am vreun regret pentru ce i-am spus acelui negustor, individ care mânjește ideea nobilă pentru care ne aflam noi acolo - de a împărtăși celorlalți valori, frumos.
Nu am fost deloc înțeleaptă, nu am procedat corect, frumos, dar sunt momente când indivizilor trebuie să le spui clar ce sunt, cum sunt și să-i pui la punct. Din păcate, erau și copii de față și de asta îmi pare cel mai rău, că nu ar fi trebuit să asiste la așa ceva. Și nu ar trebuit să mă înfurii dar mi s-a luat de atâta nesimțire.

Comentarii

Postări populare