Gândurile tale rele versus gândurile tale bune

 

Eminescu spunea deseori: „Eu sunt buddhist.” Iar despre buddhism afirma că este cea mai frumoasă religie din lume.

 

Învățăturile lui Buddha sunt simple, de bun simț, clare. Ele se regăsesc, desigur, și în creștinism: să nu faci rău, să nu furi, să ai mintea curată, să faci bine.

 

Poate că Buddha a fost primul psiholog al lumii, căci iată, el spune:

„Gândurile tale rele îți fac mai rău decât ți-ar face un dușman. Gândurile tale bune te-ar ajuta mai mult decât te-ar ajuta părinții sau orice altă rudă.”

 

 

 

 

O să vă împărtășesc aici o experiență recentă - aceeași situație am mai trecut-o spre ieșirea din pandemie. Poate este de folos celor ce se lasă copleșiți de gândurile negre.

Acum o lună și jumătate am căzut. Rău. Am căzut prostește, din alergare cu oprire bruscă în fața unui obstacol mic și am căzut ca un copac tăiat. Buf. Exact cum cade un copac tăiat, Partea stângă a corpului a fost cam făcută praf, iar când maxilarul superior a atins cimentul trotuarului am simțit că mi s-au zguduit creierii în cap. Era ora 11 noaptea, nu aveam telefon, m-am adunat cu chiu cu vai de jos, am ajuns acasă, am pus gheață la maxilar, la încheietura mâinii, am cam tras cu mâna cam o lună dar nu am avut-o luxată sau ceva. Nu asta însă era ideea. Ideea e că după o lună a început să mă doară capul, pe partea stângă, iradiere dinpre tâmplă. Cu cât mă gândeam că am căzut și că e posibil să am ceva la cap cu atât mă durea capul mai tare. După câteva zile am început să fiu atentă la momentul când apăreau durerile: când mă gândeam la căzătură. Durerea de cap apărea brusc și dispărea brusc, odată cu gândul. Mi-am zis însă să merg la un neurochirurg și să-mi dea o trimitere pentru a face un CT. Ca să fiu sigură că nu am nimic. Sau că, Doamne ferește, am. Am ajuns, am dat peste un plictisit de neurochirurg tânăr - cu stagii în Franța, culmea, care s-a uitat la mine ca la un nimeni, nu s-a ridicat de pe scaun decât ca să mă invite înăuntru, și a zis că din punctul lui de vedere sunt în regulă dar ca să-mi iasă mie din minte îmi dă trimitere să fac un CT. Și că ar fi bine să mă vadă și un neurolog. Am luat hârtia, am plătit 314 lei consultația la recepție, acasă am citit ce scria pe hârtie:

-„ Pacientă etc... se prezintă etc... Cefalee etc...Decelăm și o atitudine ușor anxioasă cu privire la eveniment și implicațiile posibile. ”

La recomandări, omul scrisese și consult neurologie și consult... psihiatrie.

 

M-au apucat toți dracii, m-am enervat. Normal că eram anxioasă în legătură cu „evenimentul”, că de-aia m-am dus la „consultație”. Altfel stăteam acasă. Și fusesem în fața lui, se uitase drept la mine și rostise doar neurologie iar psihiatrie a scris ca hoțul, pe ascuns. Apoi, treptat m-am liniștit: dacă omul scrisese psihiatrie era clar că e în capul meu doar durerea și că sunt bine. Așa că m-am liniștit. Nu m-am dus la psihiatrie. CT-ul nu l-am mai făcut pentru au fost sărbătorile, am fost ocupată până peste cap și am uitat că am căzut, așa că nu m-a mai durut capul absolut deloc. Însă timp de câteva zile după „consultație” am făcut, în mod conștient, un exercițiu: mă gândeam la căzătură - imediat mă apuca durerea de cap. Alungam gândul, mă gândeam la altceva brusc - dispărea durerea de cap.

 

Ce am simțit, trăit eu e clar ce afirma Buddha. Ce am simțit, trăit eu e clar ce ni se întâmplă când lăsăm gândurile negre să ne copleșească. Te poți îmbolnăvi de-adevăratelea? Da. Te poți pierde cu gândurile negre, rele? Da. Te poți vindeca pe jumătate gândind că vei fi bine, că va fi bine, repetându-ți, alungându-ți gândurile negre? Da. 

 

De ce scriu aici ce am trăit? Că poate e de folos cuiva.